22 noiembrie 2024 19:34

Siguranța elevilor din Mangalia, în pericol, din cauza colapsului financiar în care au fost aduse de Primărie firmele de pază

Comunicat de presă

 

În cursul zilei de astăzi, mi-a fost semnalată, de către angajații unor firme de pază, care asigură acest serviciu în obiectivele publice din Mangalia, o problemă gravă cu care, din păcate, ne vom confrunta în următoarea perioadă de timp. Problema este că din cauza neefectuării plății facturilor de către reprezentanții Primăriei Mangalia de circa patru luni, societățile de pază au ajuns în situația de a recurge la  concedieri adica, la trimiterea în șomaj a zeci de angajați.

Solicit, imperativ, primarului Municipiului Mangalia, să urgenteze achitarea facturilor restante și să nu lase în mâna infractorilor obiectivele publice ale orașului. Menționez faptul că aceste firme au angajați din Mangalia.

Personal, îmi pasă dacă cetățenii Mangaliei, ce lucrează la aceste societăți, au ce pune pe masa copiilor lor în ziua de salariu!

De asemenea, într-un real pericol se află atât preșcolarii din grădinițe, cât și elevii instituțiilor de învățământ, deoarece din cauza neplății acelor facturi, firmele vor fi nevoite să retragă paza umană, locul agenților urmând să fie luat de butoanele de panică, mai puțin eficiente.

Domnule primar, nu toti cetătenii Mangaliei au lucrat la Garda Financiară și nu toți dețin conturile și proprietățile dumneavoastră! Vă rog, să utilizați banii pe care i-am alocat în bugetul Primăriei pentru plata acestor facturi, astfel încât angajații firmelor de pază să își poată primi salariile restante.

 

                                                            Președinte executiv PSD Mangalia

                                                                        Paul Foleanu