24 noiembrie 2024 18:51

Primele incidente de campanie: zidul de pe faleză şi pereţii unor blocuri, inscripţionaţi cu sloganuri anti-primar

20160522_142036Campania electorală care, la Mangalia, se anunţa una lipsită de incidente, iată că începe să ia o turnură ceva mai animată. În noaptea de 21-22 mai, persoane rămase neidentificate, au inscripţionat mai multe obiective din localitate: peretele unui bloc aflat în imediata vecinătate a Casei de Cultură, un imobil din zona Căminelor DMHI, dar şi celebrul zid care, la ora actuală, se ridică pe faleza din localitate. Toate cele trei mesaje au fost îndreptate împotriva actualului primar al Mangaliei, Cristian Radu.

Potrivit şefului Poliţiei Locale Mangalia, Mihai Angelescu, actele de vandalism au fost îndreptate împotriva primarului în funcţie, Radu Cristian, cazul fiind preluat de către Poliţia Naţională, în vederea continuării cercetărilor.zis

În cazul în care vor fi descoperiţi, cei vinovaţi de aceste manifestări vor fi sancţionaţi potrivit legii: „Pe legea privind liniştea şi ordinea publică se pot da amenzi de la 100 de lei la 500 de lei. Având în vedere că este, însă, vorba despre vandalizarea domeniului public, vorbim deja despre un caz penal”, ne-a declarat Mihai Angelescu.

În cursul acestei zile, două dintre aceste mesaje au fost şterse, însă cel de pe zidul de pe faleză poate fi, încă, văzut, de localnici şi turişti.

20160522_142036

1 thought on “Primele incidente de campanie: zidul de pe faleză şi pereţii unor blocuri, inscripţionaţi cu sloganuri anti-primar

  1. Mesajele sunt impotriva primarului, vandalismul il reprezinta modul prin care acestea au realizate și este indreptat impotriva structurilor afectate, peretii unor blocuri de locuinte, care apartin domeniului privat nu public şi zidului de pe aleea Teilor, tot un domeniu privat deocamdata al constructorului pana la receptia si plata lucrarii de catre primarie.
    In locul domnului Angelescu as fi sanctionat de mult firma pentru nerespectarea regimului de santier, prin inchiderea perimetrului, paza acestuia și interzicerea accesului în zona de lucru.
    Inclusiv pe santierul noului parc printre muncitori și utilaje au aparut copii cu biciclete si trotinete deci pericol de accidente.
    Primaria a alocat o suma importanta de la buget pentru sistemul de supraveghere electronica a orasului, inceput in primavara anului 2015. Din putinele date care sunt comunicate de primarie, desi aceastea trebuie sa fie publice, este vorba de circa 300 camere de luat vederi care ar fi trebuit deja sa monitorizeze permanent orasul si statiunile.

Comments are closed.