24 noiembrie 2024 17:04

Proiecte europene pentru instituţiile de cultură din Mangalia

muzeu2Casa de Cultură din Mangalia, dar şi Muzeul de Arheologie, ar putea intra într-un proces de reabilitare pe bani europeni, în cazul în care proiectele ce vor fi înaintate de administraţia publică locală către forurile competente vor fi aprobate. Potrivit conducerii Complexului Cultural Callatis, ambele incinte vor putea intra în reabilitare şi modernizare chiar din toamna acestui an.

La ora actuală, cele două instituţii funcţionează în spaţii improprii destinaţiei pe care le au. Muzeul de Arheologie Callatis se află într-o cladire care a avut, în urmă cu ani de zile, o cu totul altă destinaţie decât cea pe care o are în prezent, iar imobilul a rămas subdimensionat faţă de nenumăratele descoperiri făcute în ultimii ani. “Pentru muzeu avem aproape finalizat studiul de fezabilitate şi urmează ca, apoi, să înaintăm proiectul de reabilitare. Este vorba despre extinderea, pe orizintală şi pe verticală, a incintei, protejând, astfel, monumentele aflate în imediata vecinătate, care sunt expuse intemperiilor. Vom proteja Mormântul de incineraţie, iar expoziţia de bază, aflată în muzeu, va fi reorganizată după un nou concept, care va valorifica şi celebrul Mormânt cu Papirus”, ne-a declarat dr. Tatiana Odobescu, directorul Complexului Cultural Callatis.casa cultura4

Tot pentru muzeu se doreşte o promovare mai intensă a obiectivelor arheologice, prin achiziţionarea unor echipamente tehnice moderne, prin care, în special cei tineri, să poată fi atraşi către istorie. Astfel, aceştia vor putea urmări, cu ajutorul realităţii vituale, hărţi interactive, machete, reconstituiri ale unor elemente de arhitectură, precum termele sau apeductele. Un laborator de conservare şi restaurare, unde descoperirile din zona Mangaliei vor fi puse în valoare, alături de spaţii cu scop educaţional şi de studiu, vor întregi noua imagine a Muzeului de Arheologie Callatis.

Casa de Cultură este într-o stare avansată de degradare: scaune vechi, pereţi scorojiţi, o scenă tarată, improprie spectacolelor, peste care, mai ales în ultima perioadă, din cauza acoperişului distrus, a ajuns să plouă!

casa cultura5Dr. Tatiana Odobescu, spune că instituţia de cultură ar putea fi reabilitată, la rîndu-i, cu fonduri europene, prin lansarea unei noi linii de finanţare POR 2014-2020, cu destinaţia conservării, protejării, promovării şi dezvoltării Patrimoniului Natural şi Cultural, urmând ca spaţiile interioare, dar şi cele exterioare, să devină locuri de socializare pentru artişti, dar şi pentru simpli cetăţeni.