24 noiembrie 2024 11:05

Şedinţă de constituire a noului CL Mangalia

Şedinţa festivă de constituire a noului Consiliu Local Mangalia va avea loc joi, 23 iunie, orele 14.00, la Clubul Nautic din localitate. La evenimentul convocat, conform legii, de prefectul judeţului vor fi validate mandatele celor 19 consilieri locali, aşa cum a rezultat în urma votului din data de 5 iunie. Consilierii ale căror mandate au fost validate de Comisia special întrunită vor depune jurământul, iar ulterior se vor alege preşedintele de şedinţă şi viceprimarul. După constituirea CL, se vor stabili şi organiza Comisiile de specialitate, pe domenii de activitate. Cu aceeaşi ocazie, va avea loc ceremonia de depunere a jurământului de către primarul municipiului Mangalia, în urma finalizării procedurii de validare a mandatului acestuia.