24 noiembrie 2024 7:54

RAJA SA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

În urma atenționărilor meteo, la nivelul SC RAJA SA s-au luat toate măsurile necesare pentru a se putea interveni cu promptitudine. Astfel, la nivelul societatii, s-a activat Comandamentul pentru Situatii de Urgenta, ce are in componenta 44 de echipe de intervenţie (14 pentru municipiul Constanta si 30 in restul judetului) dotate cu wome, vidanje și pompe de mare putere, care vor asigura permanenta in toata aceasta perioada.

Având în vedere atenționările meteo, comandamentul va funcționa începând de astăzi și până miercuri, 29 iunie 2016, ora 22,00. La nivelul municipiului Constanța, lucrătorii societății se afla, deja, în zonele sensibile ale orașului, pe marile bulevarde: Mamaia, Alexandru Lăpușneanu, Ferdinand și 1 Decembrie 1918.

În cazul în care vor apărea situații de urgență, societatea noastră este pregatită să mărească numărul echipelor de intervenții.

Astăzi, în urma ploilor torențiale de pe raza orașului Medgidia, echipele au intervenit pe strada Poporului – în zona Fântâna și pe strada Vasile Lupu – în zona podului de cale ferată.

Facem un apel către toţi abonaţii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii la numărul de telefon 0241.66.44.44.