24 noiembrie 2024 7:00

Compartiment de neurologie la Spitalul Municipal Mangalia

Compartimentul de neurologice din cadrul Spitalului Municipal Mangalia este gata de funcţionare, după ce toate posturile de medici şi asistente au fost recent ocupate. „Acest nou compartiment este amenajat la etajul patru al pavilionului B şi are un număr de 15 paturi. Avem ocupate toate cele trei posturi de medici şi 6 posturi de asistente, câte trei posturi de infirmiere şi îngrijitoare, precum şi un brancardier”, au declarat reprezentanţii unităţii medicale. Compartimentul de neurologie va deveni funcţional în perioada imediat următoare, în funcţie de data la care se va încheia noul contract cu Casa judeţeană de Asigurări. Până atunci, pacienţii cu afecțiuni neurologice vor fi trataţi, ca şi până acum, în cadrul Secţiei de medicină internă, de personal medical specializat. Potrivit conducerii instituţiei, la Secția de recuperare traumatologii vertebro-medulare şi neuromotorii vor fi angajaţi, începând cu data de 1 iulie, doi asistenți medicali de specialitate. Totodată, în cadrul Cabinetului de Oncologie medicală se vor angaja prin concurs o asistentă şi o îngrijitoare. Reprezentanţii Spitalului municipal au mai spus că, începând cu data de 15 iunie, şi-a început activitatea medicul neonatolog, specializare neacoperită până acum la Mangalia. În cursul acestei veri, se vor scoate la concurs încă un post de medic pediatru şi un post de medic gastro-enterolog, la Secția medicină internă.