Identificarea unor surse de finanțare pentru tineri, prioritatea președintelui CJC, Horia Țuțuianu
Finalizarea lucrărilor la Centrul Cultural pentru Tineret “Jean Constantin”, reorganizarea direcțiilor din cadrul Consiliului Județean Constanța, precum și identificarea unor surse de finanțare pentru proiecte de interes pentru tineri. Acestea sunt câteva dintre prioritățile trasate de președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, în urma întâlnirii cu reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța.
Discuțiile au avut loc astăzi, 14 iulie 2016, la sediul CJC. Reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța au punctat importanța unui spațiu destinat exclusiv formării și dezvoltării tineretului constănțean, dar și a unei direcții de specialitate în cadrul Consiliului.
“Consider că este necesar să studiem foarte bine organigrama astfel încât să eficientizăm toate direcțiile. În acest moment nu există o direcție bine configurată nici pentru tineret, nici pentru sport, sănătate sau cultură. Vreau ca aceste departamente să funcționeze în mod independent și să existe o delimitare clară a atribuțiilor”, a declarant președintele CJC, Marius Horia Țuțuianu.
Oficialul CJC a precizat că în acest moment se face o analiză a stadiului în care se află toate proiectele, dar și a repartizării atribuțiilor în direcțiile CJC.
La finalul întâlnirii, Marius Horia Țuțuianu le-a promis reprezentanților Asociației Elevilor din Constanța tot sprijinul sau, dar și întâlniri de lucru în județ.