Cătălin Cornaci a câştigat procesul cu primarul Radu: i-a fost anulată suspendarea din funcţie şi trebuie să primească şi cheltuieli de judecată!
La numai câteva zile după intrarea în noul an, mai exact pe 20 ianuarie a.c., primarul Cristian Radu decidea, prin Dispoziţia nr. 20, suspendarea Contractului de Management înregistrat sub nr. 55.797. din 16.04.2009 al directorului general al ADPP Mangalia, Cătălin Cornaci. La vremea respectivă directorul ADPP susţinea că, în ultima sa zi de concediu, a fost chemat la o şedinţă la primărie. Cum i se termina, oricum, concediul, directorul a anunţat că se va prezenta a doua zi la sediul instituţiei publice. „Ulterior, am primit dispoziţia de suspendare pe adresa mea de e-mail. Astfel, nu mi s-a adus la cunoştinţă personal decizia privind suspendarea mea“, ne declara, în acele zile, Cătălin Cornaci.
Potrivit documentului primit pe mail, decizia avea ca suport mai multe adrese, note interne, dispoziţii, dar şi HCL nr. 74/26.07.2008, privind stabilirea unor măsuri pentru ocuparea posturilor vacante de director al Serviciilor Publice de interes local din subordinea Consiliului Local Mangalia. Una dintre motivări este dată de Nota Internă nr. 2212 din 18.01.2016, întocmită de către Margareata Toader, în calitate de Şef Birou Resurse Umane-Salarizare, din care rezultă că la dosarul de personal al lui Cătălin Cornaci nu se regăseşte Dispoziţia privind constituirea comisiei pentru verificarea candidaţilor înscrişi la concursul organizat în data de 14.04.2009 pentru ocuparea postului de Director General al Serviciului Administrarea Domeniului Public şi Privat şi nici Proiectul de Management.
De asemenea, erau invocate prevederile art. 13, alin. 3 din Contractul de Management, în conformitate cu care s-au constat indicii cu privire la săvârşirea unor fapte de natură penală.
Atât Cătălin Cornaci, cât şi prefectul judeţului de la vremea respectivă, Ion Constantin, au atacat decizia de suspendare din funcţie a directorului general al ADPP Mangalia. Dosarul numărul 1117/118/2016 a primit şi o decizie favorabilă reclamanţilor, chiar astăzi, din partea Tribunalului Constanţa. Primarul urbei este obligat la plata a 1.500 de lei cheltuieli de judecată, dar şi să îl readucă – în eventualitatea că nu va formula recurs – în funcţie pe Cătălin Cornaci.
Judecătorii constănţeni arată în motivarea deciziei lor că: „Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul CORNACI CĂTĂLIN în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI MANGALIA. Admite cererea conexă formulată de INSTITUŢIA PREFECTULUI JUD.CONSTANŢA în contradictoriu cu PRIMARUL MUNICIPIULUI MANGALIA. Anulează Dispoziţia nr.20/20.01.2016 şi actul administrativ subsecvent – Dispoziţia nr.28/22.01.2016. Respinge cererea având ca obiect –suspendare executare act administrativ. Obligă pârâtul la plata sumei de 1.500 lei – cheltuieli de judecată către reclamantul Cornaci Cătălin. Cu recurs în 15 zile de la comunicare în cererea având ca obiect anulare act administrativ şi în 5 zile de la comunicare în cererea de suspendare executare act administrativ. Pronunţată azi, 15.07.2016 , prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conf. art.396 alin.2 c.pr.civ. Document: Hotarâre 904/2016 15.07.2016“.