Serviciul Juridic al Primăriei blochează ședința extraordinară programată pentru joi, 11 august!
În urmă cu puțin timp, Serviciul Juridic, din cadrul Primăriei Mangalia, a trimis consilierilor, care au convocat ședința extraordinară pentru data de 11 august, o adresă prin care îi anunță că întâlnirea nu poate avea loc. Explicațiile sunt stufoase și, pe alocuri, halucinante. Un exemplu în acest sens ar fi că ședința nu ar avea caracter de urgență, însă reprezentanții Primăriei uită faptul că pe parcursul primului mandat, edilul Radu a convocat mai mult ședințe de îndată și extraordinare decât ordinare, în cadrul cărora s-au votat proiecte care numai urgente nu erau!
În realitate, motivele invocate sunt pretexte pentru blocarea ședinței, întrucât proiectele inițiate de către consilierii majoritari deranjează. De ce deranjează? Pentru că cetățenii nu trebuie să afle cum sunt încheiate contractele, cum se fac achizițiile, cum se cheltuiesc banii publici în Primăria Mangalia. Mai bine batista pe țambal, pentru că aduce liniște…
În facsimil, vă prezentăm adresa redactată de Serviciul Juridic al Primăriei Mangalia, semnată de către consilierul juridic Andreea Cabuz.
Mâine, consilierii vor decide ce măsuri vor lua, la rândul lor, cu privire la ședința respectivă.
Vom reveni pe marginea acestui subiect.