23 noiembrie 2024 6:51

– 90 DE ANI –

MANGALIA  22 AUGUST 1926 – 22 AUGUST 2016

Luni, 22 august a.c., a fost ziua mult așteptată de o mulțime de mangalieni.

După cum fusese planificat, din timp, s-a putut derula, și anul acesta, proiectul, devenit de-acum tradițional, „Pe urmele Eroilor”.

Eroi_f3Ocazia s-adatorat identificării de către dl col. (r) Remus Macovei, președintele Flilialei Constanța a Asociație Naționale CULTUL EROILOR „Regina Maria”, a unui document într-o revistă interbelică („România Eroică”, 1926), din care se desprindea marele eveniment trăit de locuitorii orașului nostru: exhumarea, pe 22 august 1926, a circa 1.700 oseminte ale  Eroilor din plasa Mangalia și reînhumarea acestora într-un cimitir ce avea să primească, ulterior, alte mii de rămășițe pământești ale celor și-au adus suprema jertfă pe câmpurile de luptă.

Au participat membri și simpatizanti ai celor două asociații CULTUL  EROILOR MANGALIA (Subfiliala Mangalia a ANCERM, Asociația „Cultul Eroilor” Mangalia, președinte E.C. Ninu), ai Filialei Mangalia „Viceamiral Gr. Marteș” a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere (președinte cdor Ctin Jiva), ai Asociației „Alianța Demnității Noastre” (președinte G. Ninu), ai Ansamblului Folcoric „Litoral”, reprezentanți ai Primăriei Mangalia (consilier Ana Toma) și ai Primăriei Negru-Vodă (primar  Petre Urziceanu).

Cimitirul Militar de Onoare Internațional „Mircea cel Bătrân” din Mircea-Vodă (Gară) a impresionat în mod deosebit cu parcelele delimitate clar de varul proaspăt, cu aleile curate și albul dominant  ce-și împărțea culoarea cu verdele arborilor și al gardurilor vii, cu a sa cromatică pastelată a florilor din straturi, toate făcând să fie mult apreciată strădania măicuțelor și a stareței Veniamina Badea. Impresionante au fost și imaginile fixate pe retină, dar și de către profesioniștii sau amatorii mass-media (dnii George Șerban, Ionel Rugea, Dan Nicolau, Pavel Oțelea), ilustrații  ce înfățișează capela „Înălțarea Maicii Domnului”, străjuită de monumentul din centru, având avântată spre cer acvila, precum și siluetele unor tunuri de epocă sau emblema aidoma celei de pe pereții caselor în care au locuit, cândva, eroii plecați „din câmp, de-acasă, de la jug” (V. Alecsandri).

La ceremonialul de pomenire a morților, au fost prezenți reprezentanți ai administrației locale Mircea-Vodă (primar G. Ionașcu), ai Garnizoanei Militare Medgidia (col. Vișan), ai Arhiepiscopiei Tomisului Constanța (Î.P.S.S. Teodosie).

Frumoasa slujbă de pomenire, pregătită, din timp, de către preotul parohiei, părintele Romaniuc,  a fost ținută chiar de către Î.P.S.S. Arihiepiscopul Teodosie și de Corala „Armonia” din Constanța.

Alocuțiunea Primarului din Mircea-Vodă, dl Ionașcu George, a fost urmată de cea a dlui col. (r) Macovei Remus, președintele Filialei Costanța a ANCERM, a dnei consilier Toma Ana, ce a transmis mesajul dlui Primar al Mangaliei, Radu Cristian, și cea a dlui E.C. Ninu, președintele Subfilialei Mangalia a ANCERM și al ACEM.

Din luările de cuvânt, se pot reține câteva aprecieri sugestive pentru importanța momentului desfășurat aici:

  1. Distinși reprezentanți ai localităților unde au fost Eroi și au fost aduși aici, dle Președinte al Cultului Eroilor, dle Primar, sigur că, pentru noi toți, aducerea aminte de eroii care au luptat pentru demnitatea umană, în primul rând, și, apoi, pentru demnitatea românilor, pentru integritatea țării noastre, pentru libertatea noastră de exprimare, face ca toți aceștia să fie niște lumini, care trebuie să strălucească mai departe. Așa cum strălucesc în cer, noi trebuie să luăm lumină de la ei și să fim și noi următori acestora. Eroii, niciodată, nu-și sfârșesc existența, existența luminoasă, pentru că existența nu și-o sfârșește niciun om. Orice om este făcut să dăinuie-n veci, în lumină sau în întuneric. Eroii, înttodeauna, pentru că au luptat pentru semenii lor, s-au umplut de lumină și se află în lumina cea cerească. Noi, pomenindu-i pe aceștia, primim de la ei lumină și de la Dumnezeu, pentru recunoștința pe care le-o arătăm lor.” (Î.P.S.S. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului)
  2. Unic, în felul lui, în Europa, prin faptul că, aici, și-au găsit loc de odihnă atât amici, cât și inamici, români, nemți, bulgari și austrieci, Cimitirul, amplasat lângă „Monumentul Eroilor”, reprezintă un corolar al istoriei, ca un argument solid, care să justifice buna conviețuire de astăzi dintre etniile Dobrogei.

Aducem, astăzi, prinosul nostru de cinstire și recunoștință, tuturor ostașilor ale căror trupuri neînsuflețite stau la temelia zidului istoriei  și le aprindem, în suflet, candela recunoștinței. Actualei și viitoarei tinere generații de români, le transmit îndemnul de a nu uita niciodată jertfele Eroilor Neamului și, ori de câte ori vor merge pe drumurile țării și vor întâlni o cruce, sau pe un monument pe a cărui piatră sunt săpate nume de eroi, să citească cu adâncă emoție aceste nume, să se descopere, să se aplece, plini de smerenie, și să aprindă o lumânare pentru neuitarea lor, spre bineritata slavă și prețuire a noastră. Numele lor rămân în cartea veșniciei și a zbuciumatei noastre istorii.

            Fiți binecuvântați, ostași!

            Glorie și recunoștință bravilor noștri eroi!

            Dumnezeu să-i ierte!” (G. Ionașcu, Primar Mircea-Vodă)

  1. Stimați participanți!

            Vreau să vă prezint un scurt istoric al acestui obiectiv istoric, deosebit de important.

            În exact acum 100 de ani, pe treitoriul Dobrogei, s-au desfășurat lupte deosebit de crâncene, între germani bulgari și turci, pe de-o parte, și români, sârbi, ruși, cehi, de cealaltă Eroi_f2parte. Un număr important de militari, care mureau pe câmpul de luptă, erau îngropați în morminte individuale, grupuri de morminte sau în gropi comune. Imediat după terminarea războiului, cea mai grea problemă pentru autoritățile dobrogene au constituit-o aceste morminte, împrăștiate pe raza întregului județ. S-a luat hotărârea să fie inventariate toate, în perioada 1919-1926, iar, ulterior, acestea să fie centralizate în cinci cimitire: Turtucaia (Tutrakan), Bazargic (Dobrici), Constanța, Mircea-Vodă și Tulcea. În anul 1926, începe efectiv deshumarea militarilor îngropați în Plasa Mangalia, la 22 august 1926, peste 1.700 militari, îngropați în această zonă, au fost aduși în Piața Centrală a localității. Aici, a avut loc un ceremonial deosebit de fastuos, la care au participat toate autoritățile centrale și locale, după care rămășițele lor au fost transportate cu camioane la Constanța și, ulterior, cu trenul, la Mircea-Vodă. Se estima ca, până în 1928, cimitirul să fie gata, dar nu s-a putut executa, datorită complexității lucrărilor, pe care trebuia să le întreprindă cei 30 de soldați, coordonați de locotenentul Nicolae Copaciu. Lucrările se vor întinde până în 1932, când, aici, vor mai fi reînhumați 5.100 de militari. În perioada următoare, mai sunt descoperite rămășițele și ale altor militari, astfel că, până în 1941, aici, vor fi înhumați 5.300 de militari. Înhumarea s-a făcut în patru parcele mari: una pentru germani, una pentru bulgari, una pentru ruși și una pentru români și două parcele mai mici, a cîte 30 de morminte, în care sunt îngropați militari din toate aceste neamuri. Până în 1948, acest Cimitir de Onoare este îngrijit de călugări. În 1948, se desființează Asociația Națională CULTUL EROILOR și, odată cu acest eveniment, are loc luarea ub îngrijire a acestui cimitir de către Ministerul Apărării Naținale, până în 1975, când cimitirul trece în îngrijirea autorităților locale din cadrul Primăriei Mircea-Vodă. Etapa ultimă a perioadei comuniste a fost o perioadă grea, obiectivul fiind lăsat în părăsire: capela a fost transformată în depozit de cereale, schitul în cârciumă, iar printre morminte pășteau animalele celor din localitate. Prin contribuția preotului Vârlan, care, după 1990, a întreprins o serie de măsuri, atât de ordin administrativ, cât și juridic, cel care avea în concesiune acest obiectiv a fost îndepărtat și s-a revenit la normal, acest cimitir fiind îngrijit de către preotul Vârlan și de către militari din garnizoana Medgidia. Pe parcursul timpului, au avut loc mai multe renovări, cea mai importantă fiind cea din perioada 2005-2007, în urma căreia monumentul este declarat „Monument de categoria A”, cea mai înaltă categorie existentă în evidența Ministerului Culturii. Aici, în fiecare an, au loc ceremoniale, prin care se aduce un omagiu tuturor militarilor care își petrec somnul de veci pe aceste locuri.

            Este deosebit de plăcut, și îi mulțumesc dlui profesor Emil-Cornelu Ninu, care a avut inițiativa organizării acestui eveniment, să fiți alături de noi, într-un asemenea moment,     într-adevăr, atât de deosebit.” (Col. Remus Macovei, președintele Filialei Constanța a ANCERM)

  1. Suntem datori ca și noi să lăsăm copiilor și nepoților noștri astfel de evenimente și să dea Bunul Dumnezeu să nu mai avem ocazia să lăsăm astfel de Eroi copiilor și urmașilor lor. Să dea Dumnezeu să-i comemorăm pe aceștia pe care-i avem, că sunt destui.

            Suntem mândri că mai există oameni care știu să păstreze vie flacăra recunoștinței!” (Ana Toma, Primăria Mangalia)

  1. Eroi_f1Eroii trăiesc prin ceea ce facem noi. Amintirea lor face ca ei să dăinuie în veci …

            … Este un început. Desigur că, peste 10 ani, vrem să ducem mai departe această ștafetă și sunt sigur că vor răspunde mult mai mulți chemării noastre …

            … Gestul nostru de a comemora evenimentul trăit în prezent mai are un obiectiv pe care am să vi-l mărturisesc. Un an mai târziu, pe 22 august 1927, s-a înălțat „Monumentul Eroilor Dobrogeni” în Mangalia. Lumea este intrigată: de ce „Monumentul Eroilor DOBROGENI”, iar nu „Monumentul Eroilor MANGALIENI”, așa cum îi apărea numele pe o carte poștală. Iată că, prin acest monument al tuturor naționalităților prinse într-un conflict mondial, al osemintelor aduse aici, se explică numele respectiv. Din păcate, prin 1950, monumentul a fost distrus și am vrea, cu sprijinul dumneavoastră, să refacem acest monument deosebit …”

În încheiere, și-a prezentat versurile inspirate de un alt Cimitir Militar Internațional, cel de la Dobrici (Bazargic):

„Cine, oare, tulbură somnul

celor îngemănaţi cu glia ?

Să fie pasul nostru,

ce abia atinge solul ?

 

O, Doamne, dă-mi

foşnetul moale al aripilor de îngeri,

spre a le mângâia crucile

crescute din pământ !

           

Tu, cunoscutule,

tu, necunoscutule,

ţineţi-vă de mână, dincolo,

în lumea umbrelor

şi daţi, o, daţi

moneda trecerii

unui luntraş tăcut,

cu pecetea muţeniei,

de atâta veneraţie !

 

Ali, Johan, Ivan sau Ion,

egali în faţa aceluiaşi Dumnezeu,

despuiaţi de păcatul uciderii

între voi, oamenii,

cât de strâns v-aţi topit

într-o caldă şi chtonică îmbrăţişare,

încât chiar Timpul, Marele, Veşnicul,

se prosternează cu sfială înainte-vă !

 (E.C. Ninu, inițiator proiect, președinte Subfiliala Mangalia a ANCERM și ACEM)

 

Insigna ANCERMA urmat, apoi, înmânarea unei plachete comemorative, „90 de ani de la exhumarea osemintelor din Plasa Mangalia și reînhumarea lor în Cimitirul de Onoare Internațional de la Mircea-Vodă, jud. Constanța, România”,  Arhiepiscopiei Tomisului, Primăriei Mircea-Vodă și Garnizoanei Militare Medgidia.

Totodată, au fost acordate și diplome de excelență, însoțite de câte o insignă comemorativă, Arhiepiscopiei Tomisului, Primăriei Mircea-Vodă, Garnizoanei Militare Medgidia, Primăriei Mangalia, și Primăriei Negru-Vodă.

Ceremonialul încheiat a prilejuit celor prezenți momente de adâncă reflecție, legate de istorie, datorie față de țară, destin uman, recunoștință și dragoste de semeni.

GLORIE ȘI RECUNOȘTINȚĂ VEȘNICĂ EROILOR!

de prof. E. C. Ninu