Curtea de Conturi a dat verdictul în scandalul iscat de fostul consilier Mincă: Protoieria Callatis justifică fiecare leu primit de la primărie!
Acuzaţiile pe care fostul consilier local Ion Mincă i le-a adus Protoieriei „Callatis”, potrivit cărora o sumă mare de bani, alocată de primărie acestei instituţii ar fi “dispărut” fără justificare, au fost infirmate de un control al Curţii de Conturi, care a absolvit Protoieria de orice culpă cu privire la cheltuirea banului public.
În primăvara acestui an, Ion Mincă declara că, aflându-se în biroul edilului Radu Cristian, a primit o echipă condusă de un preot din Mangalia, ce a venit la primărie pentru a solicita o sumă de bani pentru continuarea lucrărilor locaşului său de cult: “Cred că este vorba despre o sumă de peste 200.000 de euro, bani care au fost daţi prin Protoieria Mangalia, nu direct bisericii. Preotul venise să se intereseze de o solicitare de acum doi ani, de 680.000 de lei pe care îi ceruse pentru finalizarea Bisericii de pe strada General Vârtejanu şi să solicite aceeaşi sumă, încă o dată. Doamna director de la Direcţia Economică a venit cu ordinul de plată, prin care a demonstrat că banii au fost daţi Protoieriei Mangalia, nu direct bisericii cu pricina. Ştiţi ce răspuns mi-au dat oamenii? Că nu ştiu nimic de banii aceştia. Au dispărut pur şi simplu. Şi ne mai văităm că nu alocăm destui bani şcolilor…”, a acuzat liderul PRM Mangalia, Ion Mincă.
Iată că, la opt luni de la aceste declaraţii, afirmaţiile lui Ion Mincă sunt contrazise chiar de… angajaţii primăriei! Care, în urma controlului Curţii de Conturi, au trimis protoiereului de Mangalia, preot Vasile Cîrlan, un răspuns privind rezultatele controlului Curţii de Conturi: “Referitor la solicitarea dumneavoastră nr. 433/15.09.2016 înregistrată în instituţia noastră vă transmitem situaţia plăţilor efectuate Protoieriei Callatis şi parohiilor din Municipiul Mangalia în perioada 2015-2016. Menţionăm că, până la această dată, toate parohiile au justificat banii primiţi”. Potrivit adesei primăriei, în ultimii doi ani locaşurile de cult ortodox din Mangalia au primit următoarele sume:
- Protoieria Callatis – 140.000 de lei (în trei tranşe, toate din 2015)
- Biserica sf. Mina – 14.000 de lei (2015)
- Biserica Sfinţii Mihail şi Gavriil – 30.000 de lei (2015)
- Biserica Sf. Ioan Botezătorul – 36.000 de lei (2015)
- Biserica Adormirea Maicii Domnului – 25.000 de lei (2016)
- Biserica Sfinţii Mihail şi Gavriil – 25.000 de lei (2016)
- Biserica Naşterea Maicii Domnului – 4.069 lei (2016)
- Biserica Sf. Nicolae – 25.000 de lei (2016).
“În total, în aceşti doi ani, am primit 299.500 lei, din care Protoieriei i-au revenit 140.000 de lei, iar restul de 159.000 de lei parohiilor din Mangalia. Totodată, în perioada 2013-2014 au fost viraţi Protoieriei, de către primărie, 545.676 de lei, bani care au fost alocaţi următoarelor biserici: Adormirea Maicii Domnului – 169.513 lei, cu care s-au realizat exteriorul şi acoperişul locaşului, Sfântul Mina – 190.486 lei cu care s-a reuşit înfiinţarea Centrului Social, alături de Parohia Neptun, care a primit 185.676 lei şi a realizat exteriorul clădirii. Am fost deosebit de întristat de acuzaţiile ce mi s-au adus la vremea aceea şi, tocmai pentru că am ştiut că specialiştii Curţii de Conturi au verificat activitatea primăriei în această perioadă, am solicitat toate aceste date, pentru a le putea face publice şi a arăta că nu există nicun fel de nereguli la Protoieria Callatis”, a declarat, pentru “Ediţia de Sud” pr. Vasile Cîrlan, protoiereul Mangaliei.
Acesta ne-a mai spus faptul că, imediat după alocarea sumelor de către primărie, Protoieria a vărsat banii parohiilor, iar firmele cu care s-au realizat lucrările de reparaţii sau de construcţii au fost alese, exclusiv, de consiliile parohiale şi de către preoţii fiecărei biserici.
Potrivit protoiereului Vasile Cîrlan, fondurile alocate prin Protoierie tuturor locaşurilor de cult ortodox din Mangalia au fost justificate leu cu leu, iar suma exorbitantă despre care a vorbit, în cadrul unei şedinţe de consiliu, fostul ales local Ion Mincă nu a fost alocată, niciodată, bisericilor din oraş!