22 noiembrie 2024 18:47

Cariere în domeniul ştiinţelor exacte pentru elevii callatieni, prin JA România

callatisMiercuri, 23 noiembrie 2016, Liceul Teoretic „Callatis” a găzduit evenimentul organizat de Junior Achievement Young Enterprise România cu reprezentanţi din mediul de afaceri, pentru liceeni pasionați de tehnologie şi ştiinţe.

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul programului de orientare către dezvoltarea unei cariere în domeniul ştiinţelor exacte (educaţie STEM) şi către oportunităţi de inovaţie şi antreprenoriat în domeniul ştiinţei şi tehnologiei. Aceste activităţi preced competiţia Sci-Tech Challenge, ediţia a V-a, programată pentru luna martie 2017  la Constanţa.

La întâlnirea cu liceenii callatieni a participat Dorin Călin, Senior Program Manager JA România însoțit de Gary Robertson și Lavinia Dinu, reprezentanţi din mediul de afaceri.

Elevii claselor  IX A, IX B, X A, X B, XI A, XII A prezenți la eveniment au răspuns cu interes la informațiile prezentate și au dialogat constructiv cu specialiștii. Feed-back-ul a fost unul pozitiv, concretizat în 3 premii (gadget-uri).

Activitatea la nivelul școlii a fost coordonată de directorul institutiei, prof. Corina Mihalache, prof. Bechir Ghiulnar -director adjunct, în echipă cu prof. Livia Costache, prof. Silvia Lipnic, prof. Mihaela Pilat, prof. Georgeta Magaz, prof. Ghiulserin Sali, prof. Gabriela Popa, prof. Didina Munteanu, prof. Geta Han, prof. Luminiţa Pătrînoiu, prof. Cristian Hariton  și profesor psiholog  Carmen Faliboga.