25 noiembrie 2024 17:39

Exclusivitate! Raportul Curţii de Conturi la ADPP reflectă un dezastru pe bani publici!

foto1Înregistrat, oficial, cu câteva zile înainte de sărbătorile de iarnă, Raportul Camerei de Control Constanţa, realizat în perioada 15 noiembrie-15 decembrie 2016, a fost înaintat, în cursul zilei de luni, consilierilor locali. Raportul, ce are numai puţin de 160 de pagini, a fost efectuat strict în baza verificărilor, de către auditori, a unor aspecte legate de gestionarea elementelor patrimoniale ale Serviciului Public Administrarea Domeniului Public şi Privat Mangalia, mai precis a iluminatului public.

Potrivit Doinei-Lidia Roşculeţ, Retei Brânzeanu şi lui Ioan Bobe, auditori ai Curţii de Conturi Constanţa, au fost înregistrate, în timpul controlului, circa 15 abateri de la litera legii, toate strict pe serviciul de iluminat public.

Prima dintre aceste abateri face referire la înfiinţarea, reglementarea, funcţionarea, stabilirea şi modalitatea de gestiune a serviciului „asigurarea iluminatului public în Mangalia“ de către ADPP. Potrivit inspectorilor, ADPP nu a avut niciodată personalul necesar care să asigure serviciul de iluminat public şi care să desfăşoare „activităţi edilitar-gospodăreşti specifice acestui domeniu“. Concluzia auditorilor este aceea că ADPP Mangalia nu a realizat, personal, acest serviciu, ci a apelat la firme specializate, arvunite în baza unor contracte. Deşi printr-un Regulament de Organizare şi Funcţionare era clar stabilit modul de gestionare al iluminatului public în oraş, ADPP a încheiat mai multe contracte de prestări servicii. Astfel, în 2013, se încheia contractul nr. 3003, în valoare de 19.840 lei, având ca obiect de activitate „studiul de oportunitate concesiune iluminat public“ în Municipiul Mangalia, urmat, la doar doi ani, de un alt contract, cu o altă firmă, SC Gsolar Lighting Technology SRL, cu o valoare de 99.990 lei, care ar fi trebuit să „actualizeze studiul de oportunitate al concesiunii iluminatului public“! Adică, ADPP Mangalia a efectuat, spun experţii, cheltuieli inoportune şi inutile, pentru acelaşi obiect, dar care, în nicunul dintre cele două cazuri, nu s-a concretizat în vreo direcţie de acţiune pentru eficientizarea serviciului de iluminat public, prejudiciind bugetul instituţiei publice. Valoarea prejudiciului, spun auditorii, este de 119.740 lei, din care s-au achitat 19.840 lei.

Angajaţii Curţii de Conturi Constanţa spun că, o altă abatere, o constituie lipsa de reacţie a ordonatorului de credite, vizavi de luarea unor măsuri asiguratorii pentru ca fundamentarea bugetului de venituri şi cheltuieli a ADPP să se realizeze cu respectarea legii privind finanţele publice locale şi ale Strategiei fiscal-bugetare. Concret, spun auditorii, ordonatorul de credite a aprobat planificarea bugetului şi

l-a supus rectificării fără a asigura „o fundamentare în concordanţă cu sursele de încasare, care să specifice elementele ce priveau oportunitatea, necesitatea sau alte cheltuieli cu privire la intervenţia asupra iluminatului public“.

ENEL a vrut să cedeze iluminatul, ADPP a spus… „pas!“

Experţii spun şi că, din lipsa unei evidenţe, la nivelul ADPP, a organizării reţelei iluminatului public, s-ar fi creat un prejudiciu de 159.055 lei. Mai mult, ar exista şi neconcordanţe între valoarea de inventar, înregistrată la 31 august 2013 şi valoarea de inventar înregistrată pe 27 aprilie 2012, aferentă reţelelor exterioare transmise de către Primărie în administrarea ADPP în momentul preluării obiectivului „Mangalia-Turism balnear şi de agrement“.

O altă concluzie sumbră o constituie lipsa reacţiei ADPP vizavi de prelucrarea insfrastructurii iluminatului public de la Enel Distribuţie Dobrogea SA. Potrivit raportului, ENEL ar fi comunicat Primăriei că este de acord cu predarea în comodat a instalaţiilor de iluminat public, dar, nici până astăzi, instituţia publică nu a emis vreo dispoziţie pentru numirea unei persoane sau comisii de inventariere care să realizeze preluarea gestiunii de la firma furnizoare de curent electric.

Unul dintre cele mai îndelungate şi costisitoare dosare aflate pe rol este cel dintre ADPP Mangalia şi SZD Electro SRL, procesul fiind amplu prezentat, de-a lungul timpului, de publicaţia noastră. Iată, că neregulile acestui contract au atras şi atenţia auditorilor, care au alocat un spaţiu amplu în cadrul raportului. Astfel, potrivit experţilor, nu a fost semnat, nici până azi, vreun document din care să rezulte recepţia finală a lucrărilor de investiţii – modernizare şi reabilitare iluminat public în Municipiul Mangalia – efectuate de SZD Electro. În concluzie, Primăria nu este, până în prezent, proprietarul lucrărilor, deşi acestea au fost efectuate şi plătite. La ora actuală, există pe rol mai multe litigii între Primărie şi SZD Electro, drept pentru care instituţia publică nu a mai efectuat plăţi către firmă, în valoare de 3,51 milioane de lei. Suma ar figura, spun auditorii, în contul instituţiei publice, la capitolul „Decontări în curs de clarificare“, pe motiv că dosarele sunt, încă, pe rolul diferitelor instanţe de judecată.

Valoarea abaterii a fost cifrată de auditori la 9,1 milioane de lei, reprezentând valoarea totală a cheltuielilor angajate fără protejarea interesului patrimonial al SPADPP Mangalia. O altă abatere a fost identificată tot în ceea ce priveşte firma SZD Electro, şi face referire la verificarea modului de constituire şi utilizare a garanţiei de bună execuţie a lucrărilor efectuate de firma SZD. Auditorii au dovezi potrivit cărora SZD a înştiinţat ADPP despre deschiderea acestui cont, dar garanţia nu a fost reţinută de la executant, prejudiciul fiind estimat la 383.196 lei.foto2

„Foiletonul“ SZD Electro face subiectul unei alte abateri constatate de Curtea de Conturi, care afirmă că au fost depistate deficienţe în atribuirea şi execuţia unui acord-cadru de lucrări, încheiat în 2010 între ADPP şi firma cu pricina, având o durată de 36 de luni şi o garanţie de 7 ani. Tocmai această garanţie, spun auditorii, nu justifică cheltuielile suplimentare, de 51.786 de lei, făcute de ADPP pentru lucrări de reparaţii pe aceleaşi străzi pe care SZD trebuia să asigure, timp de şapte ani, bunul mers al iluminatului public!

Iluminatul de sărbători, asigurat în baza unor contracte păguboase pentru Mangalia!

Au mai fost constatate nereguli şi cu privire la modul de atribuire şi derulare a contractelor de lucrări încheiate de ADPP cu o altă firmă, SC Elvimex Montaj SRL, în perioada 2014-2015. Aceste contracte vizau „reparaţii instalaţii electrice – lucrări de instalaţii electrice“, „reparaţii instalaţii electrice de joasă tensiune“ şi „reparaţii iluminat public“. Auditorii spun că o parte a lucrărilor executate nu au avut autorizaţii de contrucţie, iar lucrările nu ar reflecta o îmbunătăţire a reţelei iluminatului public din Mangalia. Mai mult, nu ar exista nici documente justificative care să ateste calităţile de materiale înlocuite cu cele noi achiziţionate, fapt ce ar fi dus la o risipă de materiale şi efectuarea unor manopere supradimensionate, faţă de lucrări similare făcute de firma cu pricina. Valoarea estimată a prejudiciului se ridică la 1.531.426 lei.

Tot la capitolul abateri se contabilizează şi seria de contracte prin atribuire directă, care au depăşit, în perioada 2012-2015, limita de 40% din totalul achiziţiilor finalizate în cursul unui an.

În fine, un capitol deosebit de interesant îl constituie, în raport, iluminatul public de sărbători. Cum, potrivit analizei auditorilor, acesta ar fi fost, în ultimii ani, un serviciu cu „cântec“, este mai lesne de înţeles reticenţa autorităţilor, în această iarnă, cu privire la montarea ornamentelor de Crăciun.

Astfel, în perioada 2012-2013, deşi în depozitul ADPP existau suficiente instalaţii şi ornamente de sărbători, ADPP ar fi încheiat un contract de închirere pentru „iluminat festiv“, cu SC LUXTEN Lighting Company, în valoare de 15.594 lei. Tot iluminatul de sărbători, de data aceasta pentru iarna lui 2015-2016, a atras atenţia experţilor constănţeni. Este vorba despre un contract cu SC Flash Lighting Service SA, cu o durată de trei luni şi o valoare de 235.741 lei, fără TVA, încheiat pe 10 noiembrie 2015. Un contract păgubos, spun auditorii, prin risipa făcută, estimată a fi de trei ori mai mare decât în perioada 2012-2013. Valoarea prejudiciului: 221.381 lei.

Ca tabloul să fie complet, se pare că Moş Crăciun a părăsit Mangalia, luând cu el şi o parte a ornamentelor din depozitul ADPP-ului, în valoare de 67.344 lei. Instalaţii pe care nici nu le-a mai adus înapoi…

Mai trebuie spus faptul că, în prezent, mai multe cartiere și zone intens circulate din Mangalia sunt cufundate în întuneric, ceea ce ne demonstrează modul dezastruos în care se asigură iluminatul public, iluminat pentru care s-au tocat de la bugetul local sume astronomice, ce nici nu se justifică, și nici nu se reflectă în calitatea serviciilor oferite cetățenilor.

1 thought on “Exclusivitate! Raportul Curţii de Conturi la ADPP reflectă un dezastru pe bani publici!

Comments are closed.