25 noiembrie 2024 21:03

Aparatură de peste 40.000 de dolari, donată de rotarieni Sanatoriului Balnear Mangalia

IMG_5208Rotarieni din mai multe cluburi din ţară, dar şi din străinătate, au participat vineri, 24 februarie, la inaugurarea noii secţii destinată copiilor cu afecțiuni ale coloanei vertebrale ce îşi caută alinarea la Sanatoriul Balnear Mangalia. Recunoscut național și internațional pentru procedurile bazate pe nămolul sapropelic unic în Europa, pentru bioclimatul marin bogat în aerosoli, pentru apele termale sulfuroase și profesionalismul personalului, Sanatoriul Balnear Mangalia intră, astfel, în rândul unităţilor medicale şi de tratament cu dotări de ultimă generaţie destinate şi recuperării celor mici.

Realizarea acestui proiect comunitar important ce a presupus investiții de aproximativ 40.000 de dolari în aparatură și pregătirea personalului medical, a fost posibilă la inițiativa Clubului Rotary Cetatea Tomis Constanța, prin sprijinul primit de la Fundația Rotary, Districtul 2241 România – Republica Moldova, Districtul 3011 India și Districtul 2490 Israel și implicarea a numeroase cluburi Rotary din țară și străinătate: Rotary Club Mangalia, Rotary Club Constanța Pontus-Euxinus, Rotary Club Yachting, Rotary Club Bistrița, Rotary Club Bistrița Nosa, Rotary Club Piatra Neamț, Rotary Club Bucharest-Octo, Rotary Club Craiova, Rotary Club Iași 2000, Rotary Club Pitești, Rotary Club Timișoara Ripensis. Nu în ultimul rând la acest proiect au participat: Rotary Club Balchik – Bulgaria, Rotary Club Lod – Israel, Rotary Club Beer-Sheva Omarim – Israel și Rotary Club Chablais.ch – Elveția.

„În cei 40.000 de dolari am inclus aparatură de elongaţie, de ionizare, de drenaj limfatic, alături de multe alte astfel de dotări necesare recuperării copiilor cu afecţiuni ale coloanei vertebrale. Din ultimele studii am aflat că peste 10% dintre copiii dobrogeni suferă de o afecţiune a coloanei. Tocmai de aceea, pe lângă aparatura pe care am donat-o astăzi Mangaliei, am demarat şi un proiect de dotare a Sanatoriului din Techirghiol, secţiaIMG_5211 de recuperare a copiilor cu afecţiuni nero-psihomotorii. Este vorba despre o aparatură unică în Europa, sistem Nirvana, de diagnosticare, monitorizare şi tratament a acestor afecţiuni“, a declarat, pentru „Ediţia de Sud“, preşedintele Rotary Cetatea Tomis, Aurora Crăciun.

La evenimentul găzduit de sanatoriu au participat, pe lângă oaspeţii din ţară şi de peste hotare, cadre medicale ale unităţii, alături de rotarienii din Mangalia, conduşi de Nancy Podgoreanu.