25 noiembrie 2024 20:28

Din cauza datoriilor, la Mangalia s-a sistat ridicarea gunoiului!

20170313_080646Mangalia stă, de câteva zile, sub stăpânirea gunoaielor. De vineri, la mai multe asociaţii de proprietari, reziduurile menajere nu au mai fost ridicate de maşinile Polaris, firma de salubrizare afirmând că, din cauza unor datorii istorice acumulate în ultimii şapte ani, de aproape 5 miliarde de lei vechi, este nevoită să sisteze acest serviciu. Potrivit directorului Polaris Mangalia, Florin Jianu, firma pe care o conduce nu a majorat tarifele la serviciul de salubrizare şi nici nu a luat măsuri de constrângere a asociaţiilor datornice să îşi stingă datoriile. Însă situaţia a degenerat, iar datoriile acumulate perturbă activitatea firmei.

Debitele acumulate, spune directorul Polaris Mangalia, fac aproape imposibilă derularea fără sincope a activităţii societăţii: “De ani buni o parte a asociaţiilor de proprietari din Mangalia nu şi-au achitat datoriile, iar preşedinţii acestora nici măcar nu au răspuns chemării noastre, să vină să facă o promisiune de plată sau măcar să purtăm o discuţie pe marginea modalităţii de stingere a acestor datorii. Noi nu am mai majorat tarifele de mulţi ani, decât cu actualizarea inflaţiei şi, cu toate acestea, sunt asociaţii care cumulează peste 70.000 de lei datorii. Până azi nu am aplicat niciun fel de penalitate la toate aceste debite, în ideea de a nu încărca şi mai mult facturile cetăţenilor. Dar, acum, nu se mai poate”, a declarat, pentru “Ediţia de Sud”, Florin Jianu.

Alături de cei ce nu şi-au achitat facturile suferă şi bun-platnicii, iar pentru aceştia firma de salubrizare va relua ridicarea gunoiului: “Sunt trei puncte de colectare unde sunt arondate şi asociaţii datornice, dar şi bun platnice. Aici urmează să reluăm colectarea gunoiului, pentru că nu este corect faţă de cei care fac, lunar, eforturi de a-şi achita datoriile”, a concluzionat Florin Jianu.

Paradoxal, în urma campaniei publice declanşate de firma de salubrizare pentru recuperarea datoriilor, au existat asociaţii ai căror preşedinţi au făcut rost, peste noapte, de întreaga sumă de bani pentru stingerea datoriilor: “Am avut astfel de cazuri. La o asociaţie de proprietari, în momentul în care am declanşat această acţiune de recuperare a datoriilor, preşedintele ne-a achitat, în patru zile, 70.000 de lei!”

Primăria Mangalia nu are pârghiile necesare pentru a obliga cetăţenii să îşi achite datoriile. În schimb, viceprimarul urbei, Dragoş Angelescu, face un apel către cetăţenii Mangaliei să verifice dacă sumele pe care, lunar, le varsă la asociaţiile de proprietari ajung şi la societăţile prestatoare de servicii.

1 thought on “Din cauza datoriilor, la Mangalia s-a sistat ridicarea gunoiului!

Comments are closed.