25 noiembrie 2024 23:49

Sportul renaște prin baschet, la Mangalia!

Asociaţia Clubul Sportiv MC BALL Mangalia, înfiinţată în anul 2014 are în prezent un efectiv de peste 90 de sportivi legitimaţi care au participat în competiţii judeţene, intercluburi (naţionale şi internaţionale), şi în toate ediţiile Campionatelor Naționale de baschet pentru Juniori organizate de Federația Româna de Baschet, reuşind încă din primul an să se claseze pe locuri fruntaşe ale competiţiilor.

În anul competiţional 2017 clubul va participa cu un număr de 9 echipe (băieţi şi fete) în Campionatul Naţional pentru juniori, respectiv Campionatul Naţional de Minibaschet şi Babybaschet organizat şi anul acesta la Mangalia.

Pregătirea sportivilor se face în grupe de inițiere şi formare, pentru a asigura viitoarele formaţii reprezentative ale clubului şi totodată trecerea de la Juniori la sportul de mare performanța, respectiv Seniori.

 

Palmaresul Asociaţiei Clubul Sportiv MC BALL Mangalia:

  • 2016 – 2017 – Campionatul Naţional de Juniori (aflat în desfăşurare) în care sunt înscrise 3 echipe:
    • echipele înscrise la categoriile U13 şi U16 masculin joacă în faza semifinală (după calificarea de pe primele locuri ale grupelor);
    • echipa înscrisă la categoria U14 feminin joacă în faza de recalificare a competiţiei.
  • 2016 – Campionatul Judeţean de minibaschet şi babybaschet (masculin) organizat de Asociaţia Judeţeană de Baschet Constanţa – ediţia I – cele 2 echipe înscrise s-au clasat pe primul loc, devenind astfel campioni judeţeni la categoriile minibaschet şi babybaschet.
  • 2016 – Cupa Preventis – ediţia a-II-a, Iaşi – Locul II – la categ. U14 masculin;
  • 2016 – Campionatul Naţional de Minibaschet şi Babybaschet, Mangalia – Locul 5 (115 echipe) – la U10 – babybaschet, Locul 20 (47 echipe) – la categ. U12 – minibaschet feminin, Locul 11 (135 echipe) – la categ. U12 – minibaschet masculin;
  • 2016 – Cupa MC BALL ediţia a-III-a, Mangalia – Locul I – categ. minibaschet masculin;
  • 2015 – Cupa Primăverii, Rm. Sărat – Locul I – cât. mini baschet;
  • 2015 – Cupa DECATLON, Braşov – Locul I la ambele categorii: mini baschet şi baby baschet;
  • 2015 – Campionatul Naţional de Minibaschet şi Babybaschet, Mangalia – Locul 4 (89 echipe) la categ. U10 – babybaschet masculin, Mangalia, Locul 19 (45 echipe) – la categ. U12 – minibaschet feminin, Locul19 (95 echipe) – la categ. U12 – minibaschet masculin;
  • 2015 – Cupa MC BALL – ediţia I, Mangalia – Locul I – la categ. U12 – minibaschet;
  • 2015 – Cupa MC BALL – ediţia a-II-a – Mangalia – Locul II – categ. U14 masculin;
  • 2015 – 2016 – Campionatul Naţional de Juniori U14, ambele categorii, fete şi băieţi, calificare în primele 16 ale ţării.

 

Aceste rezultate nu ar fi fost posibile fără sprijinul şi susţinerea Consiliului Județean Constanța şi a celorlalţi parteneri care au fost alături de noi în toate activităţile întreprinse.

Asociaţia Clubul Sportiv MC BALL Mangalia organizează permanent evenimente şi acţiuni pentru promovarea sportului, prezentarea avantajelor şi beneficiilor pe care le va aduce în viitor educaţia prin sport şi totodată pentru a atrage  atenția asupra efectelor benefice ale practicării unei activităţi sportive astfel încât copiii şi nu numai, să redescopere sportul şi să conștientizeze importanța activității fizice pentru îmbunătățirea stării de sănătate.

 

Președinte Asociaţia Clubul Sportiv MC BALL Mangalia

Lepadatu Mugurel