Circul continuă în şedinţele de consiliu: de la „mama hoţilor” la acuzaţii de „căpuşare” a defunctului ADPP
Şedinţele cu „cântec” din Consiliul Local Mangalia au continuat, şi astăzi, când aleşii noştri au votat bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei, dar şi pe cele ale GOLDTERM şi al Administraţiei Parcului Industrial. Cu o majoritate confortabilă, de 11 voturi „pentru” (9 PNL şi doi PMP), administraţia publică locală şi-a impus toate dorinţele în Consiliul Local: au fost aprobate bugetele sus menţionate, organizarea reţelei şcolare din Mangalia (chiar dacă acest lucru ar presupune, potrivit opoziţiei din consiliu, desfiinţarea mai multor posturi din aparatul administrativ al unor unităţi şcolare, precum şi pierderea personalităţii juridice ale unor instituţii de învăţământ), încheierea unui parteneriat cu Protoieria Callatis pentru reabilitarea Bisericii Sfântul Gheorghe din fonduri europene, alături de actualizarea criteriilor de repartizare a locuinţelor de la imobilul C9 din Neptun sau acordarea de pachete-cadou pentru copiii din Mangalia, cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi celor de iarnă (începând cu luna decembrie a acestui an).
O înfrângere neaşteptată a avut-o administrativul în privinţa schimbării destinaţiei locuinţelor din Căminul C9 din Neptun, din locuinţe de urgenţă în locuinţe de închiriat, proiect ce nu a întrunit decât 12 voturi, adică unul mai puţin decât necesarul aprobării acestuia.
Nu au lipsit – firesc într-o şedinţă de consiliu de la Mangalia – acuzaţiile şi replicile acide dintre Cristian Radu şi consilierii ce nu sunt de acord cu deciziile acestuia, de la invective precum “mama mincinoşilor”, venite din partea opozanţilor actualului edil, la afirmaţii precum “Azi nu se poate aplica subvenţia la apa rece, nu mai veniţi cu minciunile pe care le-aţi spus în campanie…”, aruncate de primarul urbei. “ADPP-ul a fost căpuşat de unii consilieri locali, cei ce se află în această sală”, a mai spus Cristian Radu, afirmaţiile sale primind replica lui Paul Foleanu, consilierul întrebându-l daca face referire la Dragoş Angelescu, actual viceprimar şi fost director al instituţiei proaspăt desfiinţate.