25 noiembrie 2024 23:22

Deputatul PSD George Vișan: „România are capacitatea să devină un furnizor energetic pentru țările vecine precum Moldova, Serbia și Bulgaria”

deputati psdDeputaţii George-Gabriel Vişan și Ilie Dan Barna, membri ai Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a MăriiNegre (APCEMN), au participat, în perioada 11-12 aprilie 2017, la cea de-a 48-a reuniune a Comisiei economice, comerciale, tehnologice și de mediu a APCEMN, care a avutloc la Tbilisi (Georgia), în organizarea Parlamentului Georgiei.

Pe ordinea de zi a reuniunii au figuratdezbaterea și aprobarea proiectului de raport și rezoluție cu tema “Dezvoltarea de noi surse de energie și energie regenerabilă în țările membe OCEMN”.

Este de menționat faptul că delegația română a contribuit la elaborarea acestui raport.

Deputatul constănțean George Vișan susține că „România are capacitatea să devină un furnizor energetic  pentru țările vecine precum Moldova, Serbia și Bulgaria. Avansul înregistrat de țaranoastră în sectorul producției energiei regenerabile poziționează Romănia în topul țărilor din regiunea MăriiNegre. Este important să continuăm cooperarea cu statele din regiune, care sunt în plină dezvoltare economică!”

De cealaltă parte, deputatul Dan Barnaconsiderăcă ,,modelul de dezvoltare clasic al economiei este în prezent încontinuă schimbare. Energia regenerabilă a încetat să mai fie un concept teoretic, devenind o prioritate activă. Există numeroase exemple de succes în țările din regiunea noastră iar rolul Comisiei economice, comerciale, tehnologice și de mediu a APCEMN este tocmai acela de a deveni o platforma de bune practici pentru țările din regiune. Dincolo de interesele concurente există o zonă de preocupări comune importante. Dezvoltarea întregii regiuni este premisa succesului fiecăruia și una din rațiunile de existență ale ACPMN”.