Taxã pe … inculturã!

de Emil-Corneliu Ninu

O mulţime de publicaţii sau posturi TV par a fi într-o concurenţã nebunã în ceea ce priveşte eludarea regulilor limbii literare, cel mai îngrijit aspect al limbii, cu caracter NORMATIV din punct de vedere fonetic, lexical şi gramatical (morfologic şi sinatctic).

Este vorba, printre altele, şi despre scrierea numelor unor şcoli, care, fiind mai multe într-o localitate, necesitã precizarea numãrului acestora: Şcoala Nr. 41, Şcoala Generalã Nr. 5 etc.

Substantivul abreviat  Nr. (Numãrul) apare deseori scris cu minusculã: Şcoala nr. 41, Şcoala Generalã nr. 5 etc.

Neatenţie, confuzie sau nepricepere?

Urmãrind evoluţia reglementãrilor ortografice în ÎNDREPTARELE ORTOGRAFICE apãrute de-a lungul timpurilor, vom observa cã cele din 1960, din 1965 şi din 1971 recomandau aceeaşi regulã: “Denumirile întreprinderilor, instituţiilor, uzinelor şi organizaţiilor de masã, precum şi titlurile publicaţiilor, se scriu cu iniţialã majusculã numai la primul cuvînt: … “

În cel din 1965,  exista, însã, în plus,  şi o precizare: “Notã. Abrevierile numelor de instituţii se scriu însã cu majusculã: T.R.C. (Trustul Regional de Construcţii).”

În 1982, Institutul de Lingvisticã al Universitãţii din Bucureşti dã la ivealã cel mai de seamã ghid lingvistic, „Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române” (DOOM). Abia aici se face, pentru întâia oarã,  distincţia între scrierea numelor de instituţii şi cea  a numelor de publicaţii periodice, ale operelor literare etc. În paragraful 9, la pagina XXX, se menţioneazã:

“se scriu cu majuscule: denumirile organelor şi  organizaţiilor de stat şi politice naţionale sau internaţionale, ale întreprinderilor şi instituţiilor de tot  felul; dacã denumirea este alcãtuitã din mai mulţi termeni, majuscula este obligatorie la toţi aceştia, cu excepţia cuvintelor ajutãtoare ...”

(Iar, la paragraful 13, pagina XXXI se stipulează și alte norme: „ … dacã titlurile publicaţiilor periodice, ale operelor literare, ştiinţifice etc. cuprind mai multe cuvinte, se scrie cu iniţialã majusculã numai primul dintre ele: … Limba românã, Floarea darurilor, O scrisoare pierdutã, Decretul  pãcii etc.”)

Dupã evenimentele din 1989,  “Î.O.O.P.”, editat de  Institutul de Lingvisticã al Academiei Române, în 1996, ediţia a V-a, reia aceastã normã, la paragraful 164, pagina 38:

“Denumirile oficiale ale organelor şi organizaţiilor de stat şi politice, naţionale şi internaţionale, ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor de masã se scriu cu iniţialã majusculã la toate cuvintele care intrã în componenţa lor, cu excepţia cuvintelor ajutãtoare:  … Nota 1. Abrevierile numelor de instituţii se scriu de semenea cu majusculã: R.A.T.B.”

Quod erat demonstrandum!

Deci și abrevierile cuvintelor din numele organelor şi organizaţiilor de stat şi politice, naţionale şi internaţionale, ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor de masã (exceptând, bineînțeles, cuvintele de legătură: prepoziții, conjuncții, aticole): Școala Gimnazială Numărul 73, dar și Școala Gimnazială Nr. 73.

De unde apare, deci, confuzia?

Fie din cramponarea în aplicarea unor norme ortografice perimate (1960, 1965, 1971), fie din confuzia între numele instituţiilor şi cele ale operelor literare etc.

Dacã a greşi e omeneşte (“Errare humanum est !”), a persista în greşealã este diabolic.

Faptul cã chiar ştampilele unor şcoli conţin aceastã eroare (Şcoala Generalã nr. … sau Liceul Teoretic nr. …) demonstreazã cã pe nimeni nu intereseazã soarta limbii române, de vreme ce se lasã comandarea acestor însemne oficiale pe seama unor secretare sau persoane cu atribuţii administrative, fãrã consultarea specialiştilor, respectiv a profesorilor filologi.

Soluţionarea acestor cazuri se poate face fie prin angajarea unor persoane competente, prin concurs (secretare, corectori la redacţiile unor publicaţii sau edituri şi reexaminarea periodicã a acestora), fie, pe baza „Legii Pruteanu”, completată cu instituirea  unor taxe care sã intre în fondul culturii sau al învãţãmântului, când se va  constata, de cãtre o comisie din cadrul primãriilor, de exemplu, cu studii de specialitate, repetarea unor asemenea abateri de la respectarea normelor lingvistice.

De ce sã nu se înfiinţeze şi un oficiu de protecţie a consumatorilor de … LIMBA ROMÂNÃ, când e atât de voit alteratã?

Oricum, nu se poate lãsa la voia întâmplãrii folosirea limbii române tocmai în scrieri, acte, documente cu caracter oficial, spoturi publicitare, anunţuri, reclame etc.

Or, trebuie, în acest sens, sã se studieze temeinic fie “Îndreptarul ortografic, ortoepic şi de punctuaţie”, fie “Dicţionarul ortografic, ortoepic morfologic” (DOOM), ediţia a II-a, care  trebuie sã existe în orice instituţie de culturã,  ca material de inventar.

E necesar ca şi şcolile sã aloce o parte din fondurile lor minimale pentru cumpãrarea a cel puţin 15-20 de exemplare, care sã se afle în minibiblioteci ale claselor, pentru imediata consultare a lor, ori de câte ori un elev doreşte   sã-şi limpezeascã o nedumerire de ordin lingvistic, vizând scrierea sau pronunţia corectã a unui cuvânt.

Depinde şi de mãiestria oricãrei învãţãtoare sau  profesor stârnirea interesului şcolarilor şi al  elevilor pentru perfectarea acestei dote minime – CUNOAŞTEREA LIMBII ROMÂNE, pe care şcoala trebuie sã le-o ofere.

Cât despre ceilalţi, tineri artişti în mânuirea calculatorului pentru tehnoredactarea unor publicaţii sau a unor anunţuri  mediatizate prin cablu TV, au şi ei nobila misiune de a rãsfoi un asemenea ghid, atunci când editeazã un text destinat maselor de vorbitori ai unei limbi care nu a fost deloc indiferentã înaintaşilor.

Aşa au fãcut şi scriitorii Eminescu, Slavici, Caragiale, în redacţia revistei „TIMPUL”, din ale cãror dispute lingvistice ieşea, cel mai adesea, câştigãtor Ion Luca Caragiale. Numai cã el îl avusese ca mentor pe învãţãtorul Bazil Drãgoşescu, care i-a insuflat veneraţia pentru limba noastrã.

S-o facem şi noi, cãci a ne respecta limba înseamnã, implicit, a ne respecta pe noi înşine!