26 noiembrie 2024 7:43

Comunicat ALDE Mangalia: „Radu Cristian și consilierii lui, care formează majoritatea PNL+UNPR, au distrus orașul, ne-au calcat în picioare demnitatea și onoarea, și au adus în schimb întuneric și mizerie”

Buna ziua, dragi cetățeni ai orașului Mangalia.

 

In cursul zilei de ieri am asistat la doua evenimente marca Radu Cristian.

Unul este demiterea domnului Lefter de la conducerea spitalului Mangalia si înlocuirea dumnealui cu doamna Alina Nitoi, fosta șefă a serviciului turism.

Al doilea eveniment îl reprezintă declarația halucinantă a domnului Radu Cristian de pe mediul online.

După 5 ani de mandat, primarul în data de 9 iunie, când majoritatea hotelurilor sunt deschise și turiștii și-au făcut apariția, iar noi, trebuie să arătăm impecabil,iese cu declarații false, ca de obicei, și caută vinovați și scuze pentru raul care tot el l-a creat.

Acuză miile de cetățeni nemultumiti că sunt plătiți și manipulați de nu știu cine care sabotează toate lucrurile bune făcute în oraș.

Vorbește despre hectare de teren și nu stiu daca se refera la cele 4 hectare din Neptun care la ultima ședința a vrut sa le treacă din domeniul public în domeniul privat.

După 5 ani de mandat și buget de 110 milioane de euro, edilul Mangaliei nu vine in fața cetățenilor cu proiecte realiste și palpabile, in schimb, vine cu laude că tunde iarba, inițiativa care nu a venit din partea primarului, ci este o realizare a campaniei facuta benevol de catre firma Polaris.

După 5 ani trebuie sa te prezinți cu proiecte mult mai îndrăznețe , având in vedere ca Mangalia are un buget de 22 de milioane de euro iar tunsul ierbii,mentenanta iluminatului sau plombarea străzilor sunt lucruri normale intr-un Municipiu, nu trecute la lista de laude.

În consecința, trebuie sa ii multumim domnului Radu Cristian și consilierilor dumnealui, care formează majoritatea PNL+UNPR si care au distrus orasul, ne-au calcat in picioare demnitatea și onoarea, și au adus în schimb intuneric și mizerie.

Trebuie sa le mulțumim că anul trecut au alocat 2 milioane de euro la ADPP pentru asfaltare și nu s-a asfaltat nimic ,banii s-au dus, iar acum au desființat și instituția pe motiv că nu este bună.

Trebuie sa le mulțumim că au alocat iarăși zeci de miliarde la avocați si 6 miliarde de lei ca sa tunda iarba care este uscata in faimosul parc care a costat cat 5 și plătit din buzunarul cetățenilor.

Trebuie sa le mulțumim pentru grija pe care o poarta pentru noi și aș dori să îl recompensez pe dumnealui, împreuna cu întregul aparat administrativ de navetiști, cu bilete doar de dus la Constanța.

 

Domnule Radu Cristian, nu mai folositi masinarii de propaganda mincinoasă. Scaunul pe care stati vi se clatina.

 

Vicepresedinte ALDE Mangalia, Radu Victor Silvian