24 noiembrie 2024 18:56

Acțiune de deratizare, la Mangalia

 

Primăria Mangalia, în colaborare cu firma de salubrizare Polaris vor organiza în zilele de luni, 16 octombrie și marți, 17 octombrie, o acţiune de deratizare pe domeniul public din municipiul Mangalia. Scopul acestei campanii este acela de a distruge rozătoarele dăunătoare şi periculoase (şoareci, şobolani), în perimetrul ghenelor de gunoi din oraş, atât terestre, cât și cele subterane, precum şi în spaţiile de joacă pentru copii. În acest sens, vor fi amplasate momeli specifice, în zonele mai sus menționate. Stațiile de intoxicare(capcanele) vor fi inscriptionate cu mesaje specifice de avertizare, spre a fi recunoscute ușor de către oameni. Pentru ca această acțiune să aibă eficiență maximă, solicităm implicarea asociațiilor de proprietari, dar și a agentilor economici din oraș, prin luarea de măsuri similare în spațiile pe care le dețin în administrare. Conform Legii 230/2007, privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, administrarea și întreținerea asupra proprietății comune sunt în sarcina asociației de proprietari. Combaterea rozătoarelor are un rol deosebit de important, deoarece acestea constituie un pericol permanent de îmbolnăvire (boli bacteriene, virotice şi parazitare), atât a populaţiei cât şi a animalelor, precum şi pierderi economice (poluare, distrugere, etc.).