24 noiembrie 2024 17:37

UN AN ÎMPREUNĂ…ȘI NUMĂRĂTOAREA CONTINUĂ

22780267_1423540717763083_4188922637498498837_nBiblioteca ”Iulia Andreea Movilă” din Moșneni a împlinit un an, perioadă în care copiii Școlii Gimnaziale ”Nicolae Iorga” Moșneni (structură a Școlii Gimnaziale ”George Coșbuc” 23 August) au petrecut vineri de vineri ore plăcute în micuța sală. Evenimentul a fost sărbătorit cu pizza, jocuri și vizionarea unui film.

Amintim că pe 27 octombrie 2016, în prezența autorităților locale, a părinților, a elevilor și cadrelor didactice avea loc festivitatea de inaugurare a Bibliotecii ”Iulia Andreea Movilă”, rezultat al proiectului ”Cartea sufletului meu” inițiat în anul 2014 de prof. Iacob Magdalena. Grație colaborării cu Asociația Umanitară ”Iulia Andreea Movilă” din Pecineaga, copiii satului Moșneni au beneficiat de activități deosebite, derulate în fiecare vineri cu voluntarii asociației: lecturi interactive, jocuri de societate, jocuri didactice, vizionare de filme, dezbateri pe teme precum ”Școala viitorului”, ”Cariera de elev”, ”Ce voi fi peste 10 ani”, evenimente cu ocazia sărbătorilor de iarnă sau a celor pascale ori de Ziua Copilului și multe altele.

Cei mai activi copii au fost premiați la finalul unui an de activitate cu tablete, stilouri, biciclete, jucării și jocuri, cărți sau chiar excursii la Amsterdam (Menis Serhan). Multe dintre activitățile bibliotecii au fost organizate la sugestia copiilor și cu ajutorul lor, dovadă că pot fi implicați activ în actul educației.

Biblioteca continuă să ofere un program deosebit copiilor și tinerilor satului și în acest an. Mulțumim voluntarilor asociației și conducerii acesteia pentru menținerea colaborării și îi invităm alături de noi pe toți cei dorici să se implice, spre binele copiilor, tinerilor și al întregii comunități.

Deja exemplul este luat de Biblioteca ”Dora Alina Romanescu” din Dulcești, unde activează ca voluntar doamna Grozavu Emilia. Urmează cât de curând biblioteca din 23 August.

Precizăm că toate aceste biblioteci școlare funcționează în grădinițele din localitățile amintite, unde erau spații excedentare și sunt deschise tinerilor și copiilor din comunitate, chiar dacă aceștia nu frecventează instituțiile de învățământ din comună.

Treptat, proiectul ”Cartea sufletului tău” își atinge scopul final: deschiderea centrelor de informare și cultură pentru comunitate, prin intermediul cărora să se fundamenteze relația școală-comunitate în beneficiul elevilor (relația de încredere între părinți și cadrele didactice ar duce la stabilirea unui parcurs educațional individualizat pentru fiecare copil, demers bazat pe cunoașterea aprofundată a personalității, abilităților și competențelor acestuia).

”Mai sunt multe de făcut (realizarea unui cabinet de psihologie și pedagogie specială, digitalizarea bibliotecilor etc), dar ÎMPREUNĂ suntem convinși că ne vom îndeplini menirea de DASCĂLI ai acestei comunități”, a declarat inițiatorul proiectului, prof. Iacob Magdalena.