24 noiembrie 2024 6:27

Peste 300 grame bijuterii din metal galben și alb fără documente legale, confiscate de polițiștii de frontieră de la Vama Veche

2901Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în P.T.F. Vama Veche un bărbat, care a încercat să introducă ilegal în ţară peste 300 grame bijuterii din metal galben și alb, susceptibile a fi din aur și fără documente legale.

 

În data de 28.11.2017, în jurul orei 03.00, acționând în baza unei informaţii, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche, județul Constanța, au efectuat controlul specific,  pe sensul de intrare în ţară, pasagerilor dintr-un autocar ce efectua curse pe ruta Turcia – România.

Astfel, lucrătorii noștri au descoperit ascunse în bagajul personal al cetăţeanul român P.V., în vârstă de 67 de ani, cu domiciliul în municipiul Slobozia, 315 grame bijuterii din metal galben și alb (brățări, inele, cercei și pandante), susceptibile a fi din aur, nedeclarate și fără a avea documente de proveniență sau autorizație de a efectua operațiuni cu metale prețioase.

Persoana în cauză a declarat că a achiziţionat bijuteriile din Turcia, pentru uz personal și cu scopul de a le comercializa în România, fără a deține documente de provenienţă pentru bunurile transportate.

Bijuteriile, în valoare de aproximativ 50.957 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, urmând a fi predate la Trezoreria Constanța, iar poliţiştii de frontieră au sancționat contravențional persoana în cauză cu amendă în cuantum de 5000 lei, conform art. 18 din OUG 190/2000 republicată.