24 noiembrie 2024 23:04

Peste 500.000 de lei îngropați în curtea unor contrabandiști de țigări! S-au mai confiscat 435.400 ţigarete

baniPoliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Serviciul Combaterea Migrației Ilegale și Infracționalității Transfrontaliere, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, au depistat trei cetățeni români care transportau cantitatea de 10.000 pachete de țigări de contrabandă și diverse sume de bani.
Totodată, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, poliţiştii de frontieră au efectuat 3 percheziţii domiciliare pe raza județului Constanţa, în urma cărora au fost ridicate, în vederea confiscării, peste 11.700 pachete de țigări de contrabandă și diverse sume de bani.
La sfârșitul săptămânii trecute, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Serviciului Combaterea Migrației Ilegale și Infracționalității Transfrontaliere al Gărzii de Coastă, în urma activităților informativ-operative, au identificat, pe raza localităților Ovidiu, respectiv Medgidia, două autoturisme în care se aflau trei cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 30 și 63 de ani, domiciliați pe raza judeţului Constanţa, despre care existau date că sunt implicați în activităţi de contrabandă.
La controlul efectuat asupra celor două autoturisme a fost găsită cantitatea de 200.000 de ţigarete, marca Ashima, fără a deține documente justificative, precum și suma de 5.705 lei.
În vederea identificării locațiilor unde au fost depozitate țigările de contrabandă, polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorului învestit în cauză din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, emise de Judecătorul de Drepturi și Libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța – Secția penală, ocazie cu care a fost identificată cantitatea de 235.400 țigarete de contrabandă, mărcile Ashima, Marble, Palace, Rothmans şi L&M, precum și 3.100 bucăți materiale pirotehnice.
În urma activităților desfășurate în cauză a fost ridicată suma de 515.805 lei, ce se afla îngropată în grădina unuia dintre imobilele percheziționate.
În urma celor constatate au fost ridicate în vederea confiscării 435.400 ţigarete de contrabandă mărcile Ashima, Marble, Palace, Rothmans şi L&M, evaluate la 217.700 lei, 3.100 bucăți materiale pirotehnice, evaluate la 4.650 de lei, suma de 515.805 lei, și au fost indisponibilizate trei autoturisme, evaluate la 85.100 lei.
În cauză sunt cercetati patru cetățeni români, cu vârste cuprinse între 30 și 63 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar pentru doi dintre ei a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând sa fie prezentaţi judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă.