25 noiembrie 2024 7:50

În urma demolării a 273 de garaje, Primăria Mangalia vrea să creeze 1.700 locuri de de parcare

garaje2Vineri, 16 februarie, la ora 12.00, la sediul Primăriei Mangalia, va avea loc o dezbatere publică pe tema proiectului de hotărâre care se referă la Regulamentul de organizare, funcționare și rezervare a parcărilor publice din localitate.  Cei interesați sunt așteptați cu propuneri, sugestii sau completări pe marginea documentului.

Potrivit Regulamentului, posesorii de autoturisme își vor putea rezerva, contra-cost, un loc de parcare de reşedinţă, în zona în care locuiesc, iar parcările din faţa instituţiilor publice vor putea fi folosite doar de către angajaţii acestora. Referitor la acest subiect, primarul Cristian Radu a făcut următoarele precizări: „În acest moment, căutăm soluțiile cele mai bune pentru crearea de noi locuri de parcare, în special pentru cele de reședință. Am discutat această problemă cu mulți cetățeni ai orașului nostru, iar ideea care s-a desprins cel mai frecvent a fost aceea de a se demola garajele pentru ca toți sau cât mai multi deținători de mașini să poată beneficia de un loc de parcare. Desigur că, în fiecare zonă unde există garaje, mai întâi ne vom consulta cu locatarii blocurilor, iar apoi vom realiza un plan de sistematizare, în funcție de propunerile venite din partea majorității celor prezenți. Ca exemplu, vă pot spune că, în urma inventarierii celor peste 1700 de garaje din Mangalia, am constatat ca unele sunt de trei ori mai mari decât ar fi trebuit să fie, respectiv au până la 40-50 mp, altele sunt deținute de cetățeni din afara Mangaliei, iar cele mai multe, cum bine știm cu toții, sunt folosite pe post de magazii-depozite, etc. De asemenea, zonele cu garaje sunt adevărate focare de infecție, un pericol pentru sănătatea populației. În urma proiecțiilor de sistematizare, realizate până acum de specialiștii municipalității, în zona cuprinsă între străzile Portului – 1 Decembrie – Ștefan cel Mare – Oituz, pot fi obținute aproximativ 1700 locuri de parcare, care ar deservi cele 1.800 de apartamente din blocurile situate pe străzile din zona respectivă (vezi foto). Atenție: aceste locuri de parcare pot fi amenajate exclusiv în spatele blocurilor sau în zonele în care există în prezent garaje. Nu sunt luate în considerare locurile de parcare de la marginea străzilor. Dar, pentru a reuși acest lucru, ar trebui demolate 273 de garaje, iar zonele respective să fie amenajate corespunzător, cu parcări de reședință, plătite anual, iluminat public, dar și locuri de joacă, spații verzi și zone de recreere. Este un proiect important, care ar “aerisi” mult cartierele Mangaliei, dar orice decizie vom lua, va fi în concordanță cu propunerile dumneavoastră, locuitorii municipiului Mangalia”.