Fostul preşedinte al CNAS, Irinel Popescu a fost pus sub control judiciar pentru luare de mită
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupţie au pus în mișcare acțiunea penală și au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, pentru o perioadă de 60 de zile, respectiv de la data de 14 februarie 2018, față de inculpatul Irinel Popescu, la data faptelor președinte al Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate (C.N.A.S.), sub aspectul săvârşirii infracțiunii de luare de mită.
Inculpatul Irinel Popescu a depus la o unitate bancară cauțiunea în valoare de 150.000 de euro, consemnată pe numele său la dispoziția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2007-2009, inculpatul Irinel Popescu, în calitate de președinte al C.N.A.S., a solicitat reprezentanților a două firme de software să încheie contracte de asistență juridică și de prestări servicii cu două firme, în valoare totală de 170.000 euro.
Foloasele menționate mai sus au fost solicitate de inculpat pentru încheierea a două acte adiționale la un contract încheiat între C.N.A.S. și una dintre firmele de software (mediatizat prin comunicatul nr. 690/VIII/3 din 23 mai 2016).Procurorii anticorupție au dispus această măsură preventivă, în contextul în care, în timpul cercetărilor, inculpatul Popescu Irinel a avut un comportament prin care a urmărit,pe de o parte,periclitarea bunei desfășurări a investigațiilor penale și, pe de altă parte, diminuarea masei bunurilor asupra cărora organul de urmărire penală putea institui sechestru asigurator.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Irinel Popescutrebuie să respecte următoarele obligații:
- a) să se prezinte la organul judiciar ori de câte ori este chemat,
- b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
- c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
- d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului,
- e) să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă,
- f) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
- g) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpatului Irinel Popescu i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.