27 noiembrie 2024 3:39

Elevii merituoși ai Mangaliei, în tabere gratuite oferite de Primărie

Comunicat de presă

 

Primăria Mangalia oferă, pentru al VI-lea an consecutiv, tabere gratuite elevilor cu medii mari de la şcolile şi liceele din oraş. În această perioadă, zeci de elevi se află în taberele organizate de municipalitate pentru copiii clasaţi pe primele trei locuri din fiecare clasă de la a V-a până la a XI-a. În dimineața zilei de luni, 13 august, un grup de 30 de elevi a plecat spre Oradea, una dintre destinațiile de vacanță alese de autorități pentru elevii merituoși ai Mangaliei. Copii vor petrece vacanța, alături de colegi și profesori, în cel mai plăcut mod, până în 19 august. Primii elevi deja s-au întors acasă din tabăra de la Drobeta, declarând că locurile vizitate și spațiile de recreere au fost pe placul lor și îi motivează să învețe cât mai bine în anii următori, pentru a se bucura din nou de taberele oferite de Primărie. Următoarele serii de copii beneficiari ai acestor tabere se vor afla în vacanță la Drobeta, în perioada 17-23 august, respectiv la Oradea, în perioada 29 august-4 septembrie. Anul acesta, municipalitatea a pus la dispoziţia elevilor cu rezultate bune la învățătură un număr de 324 de locuri în taberele de la Oradea și Drobeta. În aceste centre de recreere, elevii beneficiază de condiţii bune de cazare, masă, transport, excursii şi drumeții, precum și alte activităţi extrașcolare specifice. Primarul Mangaliei, Radu Cristian, inițiatorul acestui proiect, și-a exprimat bucuria că prin această măsură, alături de cea a burselor școlare, elevii sunt încurajați să obțină rezultate bune la învățătură. ”Pentru tot efortul lor, elevii sunt răsplătiți, în fiecare an, cu o binemeritată vacanță din partea administrației locale. Susținem, în continuare, actul educațional cu activități extracurriculare și vom contribui la stimularea elevilor să înveţe cât mai bine și să performeze în domeniile alese. Tuturor dascălilor din Mangalia, părinților și elevilor le doresc, în continuare, o vacanță cât mai plăcută!”, a declarat primarul Radu Cristian. Proiectul “Tabere pentru stimularea elevilor cu rezultate deosebite la învăţătură” este aprobat prin HCL Nr. 173/22.02.2013, fiind derulat prin intermediul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa, din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului.

13 august 2018

1 thought on “Elevii merituoși ai Mangaliei, în tabere gratuite oferite de Primărie

  1. Actiuni de propaganda electoraka nascata primaria are bani de tabere dar nu asfalteaza orasul rusine se imprumuta bani care se cheltuiesc aiurea

Comments are closed.