23 noiembrie 2024 23:59

Pentru că este mai ușor să distrugi decât să construiești, Primăria Mangalia continuă demolarea garajelor, ignorând nemulțumirea cetățenilor!

Începută cu câteva luni în urmă, campania de demolare a garajelor din Mangalia a luat amploare în ultimele două zile, când Primăria a trimis la ”treabă” o firmă tocmită cu 436.970 de lei!
Operațiunea de ieri s-a desfășurat în apropierea Bazei Sportive ”Pescăruș”, unde au fost puse la pământ câteva garaje. La fața locului, au fost mobilizate ample forțe de ordine , pentru a-i descuraja și intimida pe eventualii protestatari. ”Au venit jandarmi, polițiști înarmați care ne-au amenințat de parcă suntem infractori! Nu i-au interesat că avem pe lângă mașini și multe alte lucruri strânse într-o viață pe care nu mai avem acum unde să le depozităm. Nu toată lumea crește găini și folosește garajul pentru murături! Cei mai mulți chiar au nevoie de ele atât pentru autoturisme, cât și pentru alte obiecte casnice care nu au loc în apartamente! Dar nu ne înțelege nimeni, dimpotrivă primim tot felul de amenințări!”, s-a plâns un cetățean al cărui garaj a fost doborât ieri.
Nemulțumirile oamenilor nu impresionează, iar anunțata dezbatere pe tema demolării acestor construcții nu a mai avut loc, deși fusese programată la Centrul Cultural, întrucât întâlnirea de la Primărie nu s-a putut desfășura în condiții optime, din cauza sălii de ședințe restrânse în comparație cu numărul mare al proprietarilor de garaje. Atunci, a izbucnit un scandal monstru între edilul apărut mai târziu la întâlnire și cetățenii furioși. Pentru a se calma spiritele, primarul a promis o dezbatere într-un spațiu adecvat, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat.
S-au trimis apoi somații, oamenii fiind obligați ca în 72 de ore să-și demoleze garajele, în caz contrar, lucrările urmând să fie executate de Primărie contra sumei de 2.100 de lei! Au fost situații când unii cetățeni, cu toate că și-au demolat singuri garajele, au primit, ulterior, și amenzi, pentru că nu dețineau autorizații de demolare!
Și să nu uităm că în urmă cu câțiva ani, tot la presiunea autorităților, cetățenii care locuiesc lângă fostul supermarket Billa au fost nevoiți să-și demoleze garajele, spațiul rămas liber urmând să fie transformat într-o parcare special amenajată. Garajele s-au dus, parcarea nu-i, în loc rămânând denivelări, buruieni și chiar gropi adânci, după cum se observă în imagini.
Deoarece Primăria nu și-a mai pus în spate și aceste lucrări, a apelat la o firmă care va distruge construcțiile, urmând să încaseze suma de 436.970 de lei, bani publici!
Paralel cu aceste demolări controversate, în condițiile în care la începutul anului s-au încasat impozite pentru ele, și în condițiile în care primarul ne prezentase un program de modernizare a garajelor, nicidecum de spulberare, tot în Mangalia noastră sunt evacuați oameni. Și ce dacă este plină iarnă și nu au unde să doarmă?! Autoritățile merg mai departe, își urmează drumul bazat, însă pe demolat și foarte puțin, spre deloc, pe construit.
Așadar, se demolează garaje, barăci și se lasă ruinele amintire, se aruncă în stradă în plin sezon rece o familie cu cinci copii premianți și un tată angajat, nu cerșetor, se pun la pământ chioșcuri, se rade, mai nou, și bazarul din Saturn, se lasă trei blocuri, gata construite, să se degradeze, în loc să fie racordate la utilități și repartizate celor care au nevoie de un acoperiș deasupra capului…
Dar de construit când ne apucăm? Avem și noi, oare, ambiția să lăsăm în urmă mai mult decât un sens giratoriu inutil?! Sau construim doar promisiuni?