23 noiembrie 2024 15:54

Sindicatul Polițiștilor Europeni – Europol, acțiune de protest la Mangalia!

Din dispoziția inspectorului-șef, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa se desfășoară o ședință în regim dialog social, cu scopul de a veni în întâmpinarea problemelor ridicate de sindicatele lucrătorilor de poliție.

În acest sens, la data de 5 decembrie a.c., la nivelul instituției noastre, s-a organizat o astfel de ședință, în cadrul căreia au participat: conducerea IPJ Constanța, ofițeri cu funcții de conducere în inspectorat, reprezentanți locali ai tuturor sindicatelor (cu membri în IPJ Constanța) și un reprezentant sindical de la nivel național.

Astfel, în timpul ședinței, s-au discutat aspecte ridicate de Sindicatul Polițiștilor Europeni – europol și de Sindicatul Național al Agenților de Poliție – Biroul Teritorial Constanța, privind programul de lucru al polițiștilor de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Mangalia, precum și unele nemulțumiri în ceea ce privește managementul realizat de factorul de comandă al subunității.

Reprezentanții IPJ Constanța au prezentat principalele aspecte ce au stat la baza modificării programului de lucru al polițiștilor de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Mangalia, iar pentru celelalte probleme sesizate s-a convenit să fie transmis un răspuns după finalizarea verificărilor demarate de către Biroul Control Intern al IPJ Constanța.

În urma celor prezentate, reprezentanții sindicatelor au precizat că se vor abține de la orice apariție publică pe acest subiect, până la finalizarea verificărilor și primirea unui punct de vedere oficial al IPJ Constanța cu privire la cele sesizate. Cu toate acestea, Sindicatul Polițiștilor Europeni – Europol și-a menținut intenția de a organiza în data de 6 decembrie a.c., în intervalul orar 12:00-14:00, o acțiune de protest în fața Poliției municipiului Mangalia.