20 aprilie 2025 14:43

Aproape 2.000 de persoane din tot județul au ajuns la spital de Crăciun

image_pdf

1.818 persoane au ajuns la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța, de sâmbătă, 22.12.2018 și până astăzi, 27.12.2018, ora 08.00 , din care 549 copii și adolescenți.
În prima zi de Crăciun, au fost înregistrați la Unitatea Primiri Urgențe 309 pacienți. Dintre aceștia, 71 au rămas internați. In a doua zi de Crăciun, mai exact în intervalul 26-27.12.2018, ora 08.00, la UPU s-au prezentat 405 pacienți din care 86 au fost internați.
Cei mai mulți pacienți, au fost investigați pe codul VERDE- 1584, în vreme ce pacienții al căror risc vital a fost evaluat ca fiind imediat, cât şi pacienţii pentru care exista un risc de agravare rapidă au fost repartizați pe codurile ROȘU și GALBEN (40- cod roșu și 141- cod galben). In urma investigațiilor de specialitate, în cele 5 zile, au fost spitalizate 437 persoane. Cele mai multe internări au fost făcute în secțiile Pediatrie (115), Medicină Internă 1 și 2 (41) , Obstetrică Ginecologie 1 și 2 (79). In prima zi de Crăciun, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța s-au născut 8 copii (4 fete și 4 băieți) iar pe 26 decembrie au mai venit pe lume încă 7 fete și 5 băieți.