22 noiembrie 2024 19:03

Inspector antifraudă din Constanța, acuzat de DNA de luare de mită!

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 29.01.2019, a inculpaților:

TALA DUMITRU-DANIEL, inspector antifraudă din cadrul A.N.A.F. – Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor:

       – luare de mită,

       – favorizarea făptuitorului,

       – folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,

 

       IZET DIAMIR sub aspectul săvârşirii infracțiunilor:

       – complicitate la luare de mită,

       – complicitate la favorizarea făptuitorului,

       – complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

 

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunii ianuarie 2019, inculpatul Tala Dumitru-Daniel, în calitatea menționată mai sus, beneficiind de ajutorul Izet Diamir, i-a transmis unui om de afaceri (martor în cauză) că două dintre societățile administrate în fapt de acesta vor fi vizate de un control al A.N.A.F. și i-a comunicat data la care va avea loc, precum și obiectul controlului.

În același context, inspectorul i-a mai spus martorului că îl poate ajuta să nu fie sancționat la terminarea controalelor, lucru cu care acesta a fost de acord, după mai multe negocieri.

Foloasele necuvenite, pretinse de inspectorul antifraudă, nu au fost evidențiate în mod concret, doar că valoarea acestora urma să se stabilească la sfârșitul verificărilor, în funcție de gravitatea problemelor descoperite.

 

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei doi inculpați trebuie să respecte următoarele obligații:

  1. a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat,
  2. b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura (Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța) sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei,
  3. c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați,
  4. d) să nu desfăşoare nicio activitate în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală sau în nicio altă activitate de control, constatare și sancționare a contravențiilor în cadrul unei autorități publice sau instituții publice (în cazul inculpatului Tala Dumitru-Daniel),
  5. e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,

Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE