24 noiembrie 2024 4:52

„Ediția de Sud”: Andreea-Mădălina Mitrofan, câștigătoarea celei de a XII-a ediții a concursului „Copiii și Marea”

Chiar dacă  e deja vacanţă, la începutul acestei săptămâni s-a desfăşurat cea de-a XII-a ediţie a concursului  de creaţie literară, creaţie plastică şi fotografie, «COPIII ŞI MAREA», inclus în CAERI 2019.  Proiectul este iniţiat şi coordonat de prof. pentru învăţământul primar Rodica Codău şi prof. Ghiulserin Sali de la Liceul Teoretic «Callatis».

Pentru al treilea an consecutiv, concursul  s-a desfăşurat  cu participare directă, în două locaţii deosebite de la malul mării (terasa restaurantului „Sat pescăresc” – creaţie plastică şi fotografie şi terasa „Foişoare” din Venus – creaţie literară, în limba română, în limba engleză şi în limba franceză).

Cei 105  elevi participanţi la toate secţiunile, au provenit din grădiniţe, şcoli şi licee ale judeţului Constanţa precum şi  din alte judeţe ale ţării noastre(Călăraşi, Brăila, Galaţi, Suceava, Botoşani), dar şi din Dobrich/Bulgaria şi Mielec/Polonia.

Din juriu au făcut parte reprezentanţi ai ISJ Constanţa, scriitori şi pictori locali, profesori de specialitate din grădiniţe, şcoli şi  licee.

Cele mai valoroase lucrări au fost recompensate cu premii şi menţiuni. Trofeul «COPIII ŞI MAREA» a fost atribuit, la această ediţie, elevei Andreea -Mădălina Mitrofan  clasa a VII-a, la Şcoala Gimnazială 23 August /Constanţa,  secţiunea creaţie plastică.

Copiii au redat prin intermediul lucrărilor atât frumuseţea peisajului marin cât şi semnale privind ameninţarea pe care o reprezintă poluarea pentru mediul marin.

Lucrările cele mai reuşite vor fi expuse în foaierul Centrului Cultural «Euxin» Mangalia, la Primăria Mangalia, la ISJ Constanţa şi la Liceul Teoretic „Callatis”.