24 noiembrie 2024 18:42

De frica mamei, o pustoaica de 14 ani, din Mangalia, si-a inscenat propria rapire!

La data de 6 august, în jurul orei 18.40, polițiștii din Mangalia au fost sesizați prin 112 de către o femeie, de 29 de ani, cu privire la faptul ca fiica sa, în vârstă de 14 ani, ar fi fost răpită de un bărbat necunoscut și, ulterior, abandonată pe un câmp de la marginea localității. Apelanta a mai specificat faptul că minora a revenit la domiciliu, iar împreună se vor deplasa la sediul Postului de Poliție Tuzla pentru a reclama cele întâmplate.

Ca urmare a sesizării, la nivelul I.P.J. Constanța s-a constituit, de îndată, o echipă complexă, pentru luarea măsurilor care se impun și identificarea autorului în cauză.

Minora a fost audiată, în prezența mamei, cu privire la cele întâmplate. Imediat, polițiștii s-au deplasat la locul de unde ar fi fost luată aceasta.

Polițiștii au parcurs întregul traseu indicat de minoră, aceasta oferind detalii cu privire la marca autoturismului și la semnalmentele bărbatului care ar fi luat-o împotriva voinței sale.

În urma cercetărilor, investigațiilor, declarației minorei și vizionării imaginilor de pe camerele de supraveghere, polițiștii au stabilit faptul că cele relatate nu corespund realității.

În fapt, minora a recunoscut faptul că ar fi întârziat acasă, iar pentru a nu fi trasă la răspundere și certată de mama sa, fiind influențată de cercul de prieteni cu care și-ar fi petrecut timpul, ar fi înscenat răpirea.