23 noiembrie 2024 5:07

Coloniștiul încă așteaptă reluarea lucrărilor la infrastructură. Primăria dă vina pe constructor pentru întârzierile de jumătate de an!

Cartierul Coloniști rămâne, de câteva luni, un adevărat câmp de bătălie, după ce, pe mai multe străzi, au fost scoase vechile borduri și săpate șanțuri pentru montarea altora și pentru înființarea de trotuare (foto și amănunte https://editiadesud.ro/?p=33647).

După avântul inițial al constructorului, locuitorii zonei erau convinși că, în câteva săptămâni, Cartierul urma să devină un soi de al doilea Beverly Hills. Greșit! La fel de brusc, avântul a dispărut, odată cu muncitorii și utilajele, iar locuitorii au rămas fluierând a pagubă, uitându-se în urma lor. Bordurile au rămas claie peste gramadă, iar trotuarele, cele care existau, s-au transformat în mormane de moloz. Situația a trenat toată vara, iar cititorii din zonă ne-au rugat să ne interesăm pe marginea acestui subiect, mai ales că, o dată cu începerea școlilor, copiii riscă mult circulând direct pe șosele. Nemulțumirea acestora vine și pe fondul apropierii sezonului ploios, Cartierul urmând să se transforme într-o adevărată mlaștină, capcană pentru autoturisme și pietoni, deopotrivă.

Potrivit reprezentanților primăriei, luni, 9 septembrie, ar fi trebuit reluate lucrările, dar, „din motive tehnice, constructorul ne-a anunțat o nouă întârziere. Este vorba de lipsa forței de muncă, constructorul afirmând că mulți angajați au plecat să lucreze în afara țării. Întârzierea este însă, deja, prea mare și, în cazul în care lucrările nu încep în cel mai scurt timp, vom rezilia contractul”.

Situația prezentată mai sus se regăsește pe următoarele străzi: Munteniei, Gheorghe Nețoi, Oprea Crușoveanu, Ion Mecu, G-ral Vârtejanu, G-ral Boerescu, Crinului, Bd-ul Callatis, M.I.Dobrogeanu, Horia, Cloșca și Crișan, Gării, 1 Mai, Dumitru Ana, Gheorghe Doja, Simion Bărnuțiu, Maior Giurăscu, Ezerului, Walter Mărăcineanu, Avram Iancu, Maior Șonțu, Moldovei, Basarabiei, Crișanei, Transilvaniei, Transilvaniei Alee, Panduri, Griviței, Bucovinei, Demetrios Callatianul, Sf. Apostol Andrei, Maramureșului, Banatului, Olteniei, Mărăști, 1 Mai, 9 Mai, Anton Pann, Alee Anton Pann, 11 Iunie 1848, Mihai Viteazu, Alee Acces 1, Alee Acces 2. Lucările au demarat la începutul lui aprilie și sunt realizate dintr-un împrumut făcut de primărie în urmă cu doi ani.