24 noiembrie 2024 19:44

Accesul vehiculelor pe plajă este interzis

Inspectorii Sistemului de Gospodărire a Apelor Constanța din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (A.B.A.D.L) trag un semnal de alarmă turiştilor care se vor bucura de litoralul românesc şi le reaminteşte că este interzis accesul, circulaţia sau staţionarea vehiculelor pe plajele Mării Negre.
Odată cu deschiderea plajelor litoralului românesc, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral încearcă conştientizarea constănţenilor şi turiştilor, în urma numeroaselor situaţii de tipul celor prezentate mai sus, având în vedere amploarea fenomenului şi gestionarea dificilă a acestuia.
Potrivit legii, pe plajele litoralului românesc, utilizate în scop turistic, se interzice accesul, circulaţia sau staţionarea vehiculelor, cu excepţia celor care asigură intervenţii operative din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor şi a utilajelor de întreţinere a plajelor care aparțin Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral.
Aceste fapte, comise de persoane fizice sau juridice, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 10.000 de lei şi 20.000 de lei, în conformitate cu ORDONANTA DE URGENTA nr. 19 din 22 februarie 2006 privind utilizarea plajei Marii Negre și controlul activităților desfășurate pe plajă.
Totodată, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral aduce la cunoștința persoanelor fizice și juridice că în conformitate cu ORDONANTA DE URGENTA nr. 202 / 2002 (*actualizata*) privind gospodărirea integrată a zonei costiere, “…instalarea de conducte, cabluri, linii aeriene în zona costieră și zona – tampon fără actele tehnico-juridice necesare sau cu nerespectarea prevederilor acestora, precum și efectuarea de săpături pe maluri, faleze şi plaje fără avizul de gospodărire a apelor” constituie contravenție în domeniul gospodăririi integrate a zonei costiere și se sancționează conform legii.
În urma verificărilor din teren s-a constatat existența pe suprafețe de plaja, atât a autovehiculelor persoanele, cât și a unor utliaje care nu dețin un acord din partea instituției noastre în conformitate cu prevederile legale menționate mai sus. Pentru a exemplifica prezentăm ultima situație din teren identificată de inspectorii SGA Constanța pe plaja stațiunii Mamaia, unde a fost depistat un utilaj care executa lucrări de nivelare a plajei fără a avea acordul A.B.A.D.L. Prin lucrările executate și intrarea cu un utilaj pe plajă, operatorul de plajă a încălcat dispozițiile OUG 202/2002 și a fost sancționat cu amendă în cuantum 25.000 de lei.