Fostul prefect al Constanţei, Nicolaescu, trimis în judecată pentru că a împiedicat eliberarea unor titluri de proprietate pentru o suprafață de 19 hectare de teren
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Adrian Nicolaescu Viorel, la data faptei prefect al județului Constanța și președinte al Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
În perioada martie 2016 – iulie 2017, inculpatul Adrian Viorel Nicolaescu, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, în sensul că ar fi făcut toate demersurile pentru a împiedica eliberarea unor titluri de proprietate către o persoană care obținuse anterior recunoașterea judecătorească a drepturilor sale, pentru o suprafață de 19 hectare de teren amplasat în municipiul Constanța, pe malul lacului Siutghiol.
Concret, inculpatul Adrian Viorel Nicolaescu:
– ar fi trebuit să valideze propunerea Comisiei Locale Mihail Kogălniceanu, aspect pe care l-ar fi refuzat în mod nejustificat;
– ar fi trebuit să ia act, de îndată, de desființarea titlurilor persoanei neîndreptățite și să emită titlurile de proprietate, astfel cum au stabilit definitiv și irevocabil instanțele de judecată;
– ar fi împiedicat, pe toată durata mandatului său, emiterea titlurilor de proprietate, prin restituirea documentației, prin refuzul de a valida propunerea Comisiei Locale Mihail Kogălniceanu și prin omisiunea intenționată de a efectua orice minim demers pentru emiterea titlurilor.
Independent de cele prezentate mai sus, în anul 2011, Primăria Municipiului Constanța a expropriat cca 2,3 hectare din cele 19 hectare, proprietatea persoanei vătămate. Primăria a emis în acest sens o Hotărâre de Stabilire a Despăgubirilor prin care s-a dispus plata sumei de 240.465 euro către persoana care își va proba dreptul real asupra terenului expropriat.
Persoana vătămată a aflat despre expropriere în anul 2015 și s-a adresat Primăriei Municipiului Constanța cu o cerere de eliberare, în favoarea sa, a sumei de 240.465 euro. Suma nu a fost însă eliberată, întrucât persoana vătămată nu avea titluri de proprietate pentru terenul expropriat.
Precizăm că, până la terminarea mandatului de prefect al inculpatului, terenul în cauză s-a aflat în posesia unei persoane căreia instanța de judecată i-a anulat toate titlurile de proprietate.
Prin demersurile precizate mai sus, inculpatul ar fi privat persoana respectivă de dreptul său de proprietate, recunoscut de instanța de judecată, asupra terenului respectiv, evaluat la aproximativ 6.460.000 euro, dar și de suma de 240.465 euro cuvenită pentru exproprierea unei părți din acest teren, asigurându-i totodată folosința terenului în suprafață de 19 hectare persoanei care l-a “deținut” în condițiile menționate mai sus.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța.
DNA precizează că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.