La Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia, s-a redeschis baza de tratament din incinta Pavilionului A
La Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia (SBRM), s-a redeschis, recent, baza de tratament din incinta Pavilionului A, odată cu secțiile de spital. Reprezentanții unității medicale au precizat că, momentan, doar Secția Sanatorială a mai rămas închisă, până când Ministerul Sănătății va permite reluarea procedurilor umede. ”În prezent, sunt internați 120 de pacienți dintr-un total de 350 de locuri disponibile în unitatea de cazare a Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia. Zilele trecute au început să vină și primii pacienți cu bilete de tratament, prin Casa de Pensii. Este vorba de o primă serie de 250 de pacienți, dar în baza contractului cu Casa de Pensii, vom avea pacienți până la sfârșitul acestui an”, au declarat reprezentanții SBRM.
Reamintim că Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia și-a reluat activitatea, începând cu data de 15 iunie. Atunci, unitatea sanatorială a redeschis Ambulatoriul, unde serviciile medicale oferite au fost reluate cu proceduri balneare uscate. În funcție de ridicarea restricțiilor și deciziile ministerului de resort, la sanatoriul din localitate se va putea relua activitatea la capacitate maximă.