5526 de cereri admise în prima etapă de cuprindere a copiilor în învățământul primar din județul Constanța (anul școlar 2020-2021)
Inspectoratul Școlar Județean Constanța a centralizat situația preliminară a cererilor de înscriere în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021, după prima etapă de cuprindere în clasa pregătitoare (8 – 20 iulie), prevăzută de calendarul modificat și completat în luna mai prin ordin de ministru.
La nivelul județului Constanța au fost aprobate pentru clasa pregătitoare, an școlar 2020-2021, 6844 de locuri. În prima etapă au fost admiși 5526 de elevi, drept urmare, pentru cea de-a doua etapă au rămas 1322 de locuri.
În prima etapă, repartizarea copiilor s-a realizat pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse, inclusiv prin aplicația informatică, de părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali și în baza deciziilor consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, luate în urma aplicării criteriilor de departajare pentru copiii din alte circumscripții școlare.
În a doua etapă (22 – 31 iulie) va fi asigurată înscrierea, pe locurile libere, a copiilor care nu au participat la prima etapă sau nu au fost distribuiți, din diferite motive, conform procedurii elaborate de Inspectoratul Școlar Județean Constanța (ISJ).
În perioada 1 – 4 septembrie sunt prevăzute centralizarea și soluționarea, de către ISJ Constanța, a cererilor părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ. De asemenea, inspectoratul școlar va soluționa orice alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul superior al copilului.
În situația transmiterii documentelor pe e-mail, prin poștă, cu confirmare de primire, documentele utilizate pentru înscrierea în clasa pregătitoare vor fi solicitate și în format fizic, în termen de maximum două săptămâni de la începerea cursurilor.
Important este pentru fiecare părinte ca debutul școlarității pentru copilul său să fie unul firesc, în condiții echitabile și de confort emoțional. Din acest motiv, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, urmărește aplicarea prevederilor legale în vigoare cu privire la cuprinderea copiilor în învățământul primar, astfel încât să fie soluționate toate cererile existente a afirmat Sorin Mihai, inspector școlar general.