25 noiembrie 2024 9:23

Cui servim Mangalia pe tavă? (IV) – Ozghiun Menabit (PER)

Ozghiun Menabit (PER) – nascut în 11 octombrie 1972, în Mangalia.
– am satisfăcut stagiul militar la Batalionul Special Intervenție Antiteroristă (actual batalionul „Vlad Țepeș”).
– am lucrat 15 ani în Ministerul de Interne, Poliția de Frontieră și Biroul de Combatere a Infracționalității Transfrontaliere
– cursuri și seminarii ținute la FBI-Quantico, U.S.Secret Service, Bundepolizei Germania, Poliția Federală Belgiană, United Nation.
– între 2006 și 2012 am dezvoltat un grup de firme de importuri și distribuție la nivel național, cu o cifră de afaceri de 6.000.000 de euro pe an. Asociat în mai multe societăți comerciale până în anul 2012.
– din 2012 am revenit acasă, în Mangalia, și am dezvoltat un sistem de catering și am lucrat cu un contract de consultanță pentru dezvoltare în România a unei companii străine.
– între 2016-2019 am fost consilier local al municipiului Mangalia.
– din 2012 activist civic în Mangalia.
– în prezent, investitor în activitate turistică și alimentație publică, la nivel familial; în curs de dezvoltare a unui produs-brand „de Mangalia”; dezvoltarea programului „Grijă pentru Vârstnici” și partener „Grădina pe Roți” în Vama Veche.
Pentru a descrie acțiunile si proiectele realizate este nevoie de mai multe pagini scrise. Locuitorii Mangaliei mă cunosc sau au auzit de activitatea mea. Am realizat întotdeauna ceea ce am promis că voi face.

Profilul candidatului Menabit Ozghiun este mai bine reprezentat de proiectele propuse pentru Mangalia: – Înființarea „Serviciul Străzi” – entitate juridică a municipalității.

– Scutire 100% a taxei de rezervare pentru locul de parcare rezidențială, dacă respectivul loc de parcare nu este iluminat public, nu este supravegheat video sau dacă nu este marcat corespunzător de către Primărie.

– Zugrăvirea periodică a blocurilor în parteneriat public-privat.

– Programul „Mangalia cu Flori”.

– Regulamentul Arborilor: obligația de a planta 4 arbori pentru fiecare copac tăiat.

– Înfiinţarea unui parc forestier cu 5.000 de arbori, Mangalia să aibă un loc loc pentru picnic si pentru evenimente outdoor.

– Mutarea variantei Mangaliei lângă strada Alexandru Iliaș (proiect CNADR), actuala variantă va deveni stradă locală, amenajată cu pistă de biciclete.

– Taxa Specială pe punctele de lucru de pariuri sportive și jocuri de noroc, pentru a sprijini sportul practicat de copii.

– Construcția Palatului Copiilor în Parcul Evergreen. Să dăm un sens betoanelor.

-Creative Cluster” în Agenția pentru Dezvoltare Locală Mangalia (în parcul industrial), unde oricine poate desfãșura activități conform pas
iunilor, în ateliere și spații amenajate și dotate.

– Atragerea investitorilor pentru construcția unui mall cu 2 săli de cinema: unul cu 250 locuri, al doilea cu 50 locuri pentru copii, cu proiecție 4D.

– Sprijin real pentru activități culturale și sportive: Organizarea de spectacole în seri festive pentru turiști, în hoteluri. Înființarea unui Club Sportiv.

– Construcția clădirii de școală pentru „Gala Galaction.

– Pentru fiecare 1.000 de locuitori, înființarea a unui teren de sport amenajat modern.

– Înființarea Agenției pentru Dezvoltare Locală Mangalia pentru a dezvolta 300 de afaceri noi și 1.200 locuri de muncă.

– Construcția a 10 parcări supraetajate în primii 2 ani, pe terenurile unde s-au demolat garajele, pentru a rezolva problema parcărilor. Autofinanțare prin ADL Mangalia.

– Granturi municipale între 20-40.000 de euro pentru demararea afacerilor, cu condiția ca proiectul să asigure minim 4 angajați cu salariul MEDIU. În primii 2 ani, cu impozitele pe salarii și impozitele pe profit Primăria recuperează valoarea grantului.

– Centrul Municipal pentru Fonduri Structurale (europene și de stat, nerambursabile): întocmește GRATUIT documentațiile și studiile de fezabilitate pentru cererile de finanțare ale solicitanților locuitori ai Mangaliei.

– Schemă de minimis pentru scutire 50% la impozite pe clădiri și pe terenuri, pentru hotelierii care angajează permanent 8-12 salariați. Proiectul generează 1.600 locuri de muncă permanente.

– Planul Local pentru Siguranță Publică: sistemul de telegestiune în iluminatul public va permite montarea camerelor de supraveghere pe străzi, în parcări, în parcuri, la ghenele de gunoi.

– Reorganizarea Poliției Locale cu atribuții în folosul cetățenilor, și nu împotriva lor.

– Construirea mai multor locuri frumoase în municipiu și stațiuni, cu care locuitorii Mangaliei să se mândrească.

– Implementarea programului „Grijă pentru Vârstnici” la nivel de municipiu.

– Organizarea unui Târg-Eveniment duminical cu activități pentru copii, cu spectacole și concursuri, în parteneriat cu asociațiile și fundațiile din Mangalia.

– Amenajarea şi dotarea Pieței Volante de lângă Portul Turistic în conformitate cu legislația în vigoare.

– Amenajarea Centrului Vechi (Piața Republicii) cu terase și activități comerciale, conform Conceptului Municipal. Mutarea sediilor de partide din centrul orașului.

– Implementarea în Primăria Mangalia a unui sistem integrat cu aplicație municipală pentru cereri online, informații solicitate, cereri pentru autorizații și sesizări. Inclusiv audiențele cu primarul vor putea fi și online.