22 noiembrie 2024 14:16

Cui servim Mangalia pe tavă? (V) – Petru Mihai Crăciun

Candidatul PMP Mangalia are 43 de ani și doi copii. Este absolvent al Facultății de Inginerie și Management, profilul Inginerie Economică – specializarea Inginerie managerială, din cadrul Universității Athenaeum București (1996-2000) și absolvent al Facultătii de drept si stiinte administrative din cadrul Universitatii Ecologice Bucuresti (2011-2014).

  • Între anii 2001-2010 a fost General manager la diferite companii private.
  • Consilier local și Presedinte al Comisiei de Buget-Finante, in cadrul Primăriei Pecineaga (2016-2020)
  • 2020-Presedintele filialei Mangalia si candidat la functia de primar al Mun.Mangalia din partea P.M.P.-Partidul Miscarea Populară

Platforma program cu care mă prezint în fața cetățenilor Mangaliei cuprinde, printre altele:

  • Relansarea Turismului pe litoralul sudic
  • Crearea de noi locuri de muncă, prin atragerea de investitori strategici, în primul rând în domeniul turismului, domeniu crucial pentru dezvoltarea economică a Mangaliei și stațiunilor orașului
  • Reabilitarea completă a Spitalului Municipal Mangalia si ridicarea serviciilor la standarde occidentale, din respect pentru concetățenii mei
  • Înființarea unui Centru special pentru copiii cu dizabilități, astfel încât aceștia să nu mai fie nevoiți să facă, zilnic, naveta la Constanța, un drum chinuitor atât pentru ei, cât și pentru părinții lor
  • Infiintarea unui nou Azil pentru persoanele vârstnice și mpdernizarea celui actual
  • Susținerea proiectelor Agenției Naționale a Locuinței de construire a noi blocuri pentru tineri și acordarea tinerelor familii și persoanelor defavorizate a celor trei blocuri deja construite, dar abandonate de ani de zile
  • Digitalizarea administratiei locale,
  • Infiintarea Cluburilor Sportive Municipale. Sportul este, de peste zece ani, un domeniu vitregit al administrațiilor publice locale, deși Mangalia a fost, întotdeauna, un centru sportiv recunoscut la nivel național și internațional, recunoaștere certificată de medaliile și cupele aduse de sportivii noștri.
  • Voi iniția Agenda Culturală, în vederea finantarii proiectelor socio-culturale, proiecte de mare anvergură.
  • Divertismentul  estival, definitiv dispărut în ultimii ani, care ar atrage, pe litoral, zeci și, poate, chiar sute de turiști. Clienții de tradiție ai litoralului sudic au renunțat să mai vină la Mangalia pentru că, pentru și simplu nu au nicio modalitate de divertisment. Au dispărut spectacolele, concertele și orice altă activitate recreativă. Vreau să readuc viața culturală în topul priorităților administrației publice locale, pentru ca generațiile actuale și viitoare de copii ai orașului să nu mai fie lipsți de un minimum de cultură sau divertisment, ca în prezent.
  • Mijloace de transport în comun electrice, care să înlocuiască insalubrele și extrem de învechitele autovehicule cu care sunt transportați cetățenii Mangaliei la ora actuală.
  • Luând exemplul localităților mult mai mici decât Mangalia, unde bugetele local beneficiază de sume deosebit de mari de pe urma utilizării resurselor regenerabile, doresc înființarea unui parc eolian sau fotovoltaic pentru a servi iluminatului public. Energia consumata de iluminatul public (și nu numai) va fi aproape gratis.
  • Reabilitarea termica a tuturor blocurilor din Municipiul Mangalia, un proiect inexistent în agenda administrației locale din ultimii ani.
  • Continuarea lucrarilor de infrastructura rutieră și îmbunătățirea celor realizate până acum.