23 noiembrie 2024 5:35

Angela Marinescu, propunerea USR-PLUS pentru Consiliul Local Mangalia

Mă numesc Angela Marinescu, de profesie sunt inginer horticultor și am lucrat ca administrator de firmă atât în agricultura de stat, cât și în sistemul privat.
Cred cu tărie că fiecare persoană care este interesată de direcția în care merge țara și orașul său, are datoria de a se implica. Nu am dorit să mai aștept ca altcineva să rezolve problemele din Mangalia, din viața noastră, așa că am hotărât să mă implic, alăturându-mă echipei USR PLUS.
Aceeași dorință de implicare am găsit-o și la colegii mei mai tineri din USR PLUS, cărora le admir entuziasmul și dăruirea în lupta de a crea o lume mai bună și un mediu sănătos pentru familiile noastre.
În Mangalia mi-am construit căminul, aici mi-am crescut și mi-am educat copiii, însă, din lipsa oportunităților din acest oraș, au fost nevoiți să plece în altă țară.
Vreau să transformăm Mangalia într-un oraș din care copiii și nepoții noștri să nu mai fie nevoiți să plece, un oraș în care își pot clădi viitorul alături de familiile lor.
Vreau să transformăm Mangalia într-un exemplu pozitiv.
Alături de ceilalți colegi, candidați pentru Consiliul Local al Mangaliei, voi aduce aportul la schimbările pe care ni le dorim, împărtășind din experiența profesională, în spiritul respectului pentru cetățean.

Împreună cu colegii USR PLUS care candidează pentru consiliul local Mangalia și pentru consiliul județean Constanța, vom reuși să aducem schimbările pe care ni le dorim cu toții atât la nivel local cât și la nivel județean.

cod mandatar financiar 21200251