24 noiembrie 2024 12:50

Echipele Polaris Mangalia au intervenit după prima ninsoare viscolită a acestui sezon

Astăzi, după ce ninsoarea s-a înteţit, iar vântul a început să sufle cu putere, echipele Polaris Mangalia au intervenit, astfel ca circulaţia pietonilor şi conducătorilor auto să nu aibă de suferit.

Potrivit noului director general al Societăţii Polaris Mangalia, Cristina Dumitru, „s-a intervenit cu două împrăştietoare de material antiderapant şi cu lame, acolo unde se impunea. De asemenea, s-a intervenit pe trotuare, unde au fost mobilizate echipe de lucrători dotaţi cu sare şi lopeţi, folosindu-se şi un ATV cu lamă şi sărăriţă. O situaţie mai dificilă a fost creată de viscol în zona cuprinsă dintre IAS şi Zootehnie. Aici, au fost trimise două buldoexcavatoare, unul rămânând să asigure permanenţa, întrucât zăpada este, permanent, viscolită din câmp, pe drumul ce leagă IAS-ul de Zootehnie.”