24 noiembrie 2024 13:32

ADMITERE LA INSTITUŢIILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT POSTLICEALE ALE JANDARMERIEI

Pentru anul 2021,  Jandarmeriei Române i-au fost aprobate, în vederea scoaterii la concurs, un număr de 400 locuri în instituţiile de învăţământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne. 

Cei care doresc să devină jandarmi pot opta pentru Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani sau Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș” Fălticeni, fiind disponibile în total 400 de locuri.
Începând cu 15 februarie și până în 28 februarie, cererile de înscriere se pot depune la structura de resurse umane a Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanţa, cu precizarea că dosarul de candidat trebuie completat până în 10 martie 2021.
Evaluarea psihologică a candidaților se realizează până la data de 08 martie 2021, potrivit planificării întocmită de către structura cu atribuții de recrutare.
Proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice se susține, în perioada 18 martie-24 martie 2021, indiferent de unitatea de învățământ pentru care candidatul a optat, în centrul zonal de selecție, potrivit arondării centrului de evaluare.
Proba de evaluare a cunoștințelor se susține de către candidații care au promovat proba de evaluare a performanței fizice, în data de 27 martie 2021 la unitățile de selecție.
Examinarea medicală se realizează în perioada 29 martie-16 aprilie 2021
Detalii cu privire la admitere se găsesc pe următoarele site-uri:
Ministerul Afacerilor Interne:
https://www.mai.gov.ro/cariera/institutii-de-invatamant-formare-profesionala/
Școala Militară de Subofițeri “Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani: http://www.scoaladragasani.ro/
Școala Militară de Subofițeri “Petru Rareș” Fălticeni:
https://www.jandarmeriafalticeni.ro/