27 noiembrie 2024 10:31

Amuzant: pe pagina oficială a primarului Radu mai „scapă” și critici…

Biata administrație publică locală din Mangalia: face ce face, începe nenumărate proiecte, pe fonduri publice sau europene – de cele mai multe ori le și pierde, dar, desigur, numai din graba de a face bine cetățenilor și, cu toate acestea, nimic nu-i mulțumește pe localnici.

Un exemplu concludent: pe pagina oficială a domnului primar Radu ni se povestește, din când în când, despre realizările edilului aflat la cel de al treilea mandat, de faptul că acesta nici nu mai doarme acasă (de fapt, nu mai doarme deloc), ci stă treaz, pe străzile urbei, pentru a face față inundațiilor sau pur și simplu pentru a se întâlni cu cetățenii, pentru a le asculta păsurile.

Pagina oficială este „pieptănată”, periodic, de cei ce o au în grijă, dar, ochii de Cerber ai administratorului par să fi obosit în ultima vreme. Așa că, pe lângă aplaudacii de serviciu, inimioarele date din interes și zâmbetele „sincere” ale apropiaților și admiratorilor, mai scapă și unele comentarii acide (foto), spre amuzamentul nostru, al tuturor.