19 aprilie 2024

74,4% – procentul de promovare a concursului național de titularizare – sesiunea 2021  (înainte de soluționarea contestațiilor) la nivelul județului Constanța

 

Înainte de etapa de contestații la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, procentul de promovare a candidaților este de 74,4%.

Reamintim că, la nivelul județului Constanța s-au prezentat la acest concurs 891 de candidați care au susținut proba scrisă la 49 de discipline, 91 s-au retras din motive personale și 800 au finalizat proba. 

În urma evaluării lucrărilor înainte de etapa de contestații, pe tranșe de note, situația are următoarea configurație: 

  • 205 de candidați au obținut note mai mici de 5;
  • 294 de candidați au obținut note între 5 și 7;
  • 297 de candidați au obținut note mai mari de 7, din care 44 candidați au obținut note între 8,50 și 8,99.

În cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar 1 candidat a obținut media 10 (ASISTENTA MEDICALA GENERALA (MAISTRI INSTRUCTORI)).

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice, organizate de către Inspectoratul Școlar Județean Constanța, conform calendarului specific, publicat de Ministerul Educației.