Plan de asistență medicală comunitară, la Mangalia
Comunicat
Primăria Mangalia a elaborat, recent, un plan de asistență medicală comunitară, destinat persoanelor din categoriile sociale defavorizate. Docomentul a fost adoptat printr-o Hotărâre de Consiliu Local, care prevede aplicarea acestui plan de asistență în cadrul Direcției Sociale a municipalității, prin intermediul unor persoane specializate în relația cu cetățenii din mediile defavorizate, inclusiv cu cei de etnie rromă. Prin acțiunile asistentului comunitar se îmbunătățește accesul acestor persoane la servicii de sănătate, sociale sau educaționale, identificate la nivelul comunităţii. „Indiferent de statutul socio-economic ori nivelul de educaţie, asistentul comunitar împreună cu angajați DAS se deplasează în teren pentru a evalua și rezolva problemele de natură medico-socială. Oamenii aceștia trebuie sprijiniți, consiliați și îndrumați pentru accesul echitabil la servicii de sănătate, sociale sau la educație”, au explicat reprezentanți din cadrul DAS Mangalia. Prin serviciile acordate se promovează o atitudine și un comportament favorabil unui stil de viaţă sănătos, inclusiv prin acţiuni de educaţie pentru sănătate în comunitate. De asemenea, un alt obiectiv al planului de măsuri comunitare este implementarea de programe, proiecte, acţiuni şi intervenţii de sănătate publică adaptate persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile sau furnizarea de servicii de sănătate în limita competenţelor profesionale legale ale personalului cu atribuţii în domeniu.