24 noiembrie 2024 18:24

IN MEMORIAM ION CARAMITRU (9 martie 1942 – 5 septembrie 2021)

A plecat dintre noi o personalitate unică a artei, culturii, istoriei contemporane. Un om de o mare forţă morală, un artist înzestrat cu talent multilateral, o conştiinţă puternică, de singulară anvergură, care a ştiut să perceapă timpul, să-l pătrundă și să urmeze calea dreaptă. A știut să lupte pentru idealuri, să le materializeze, să le apere, să nu renunţe la principii. A știut să construiască pentru semeni. O prezență carismatică, seducătoare, irezistibilă, de o eleganţă plină de nobleţe. Dar, înainte de toate, un OM, un LIDER, un CONSTRUCTOR, un CREATOR DE UIMITOARE VIZIUNE. Principial, curajos, tenace, și-a urmat fără să se abată, cu orice riscuri, convingerile. A avut un neobişnuit simţ al realităţilor prezente şi, mai ales, viitoare.

A participat din tot sufletul la Revoluţia din 1989, sperând în realizarea idealurilor democratice. Dar foarte curând a simțit nevoia să se depărteze de formele în care aceste idealuri s-au distorsionat. N-a încetat, cu toate acestea, să acționeze în noile condiţii pentru a genera o restructurare a instituțiilor culturale în favoarea artistului și a spiritului său creator. Disciplinat, riguros, cu mare putere de muncă şi cu știința și stăruinţa lucrului bine făcut, se pregătea minuţios pentru fiece demers pe care și-l propunea informându-se, documentându-se temeinic, până la detaliu. Cunoştea legile şi le privea în ansamblul legislaţiei europene, se pricepea să le conceapă, să le aplice adaptat la realităţile româneşti. A avut în vedere statutul artistului, stăruind şi izbutind să-l impună în calitatea lui de creator. A întemeiat, încă din 1990, UNITER-ul, Uniunea Teatrală din România, asociaţie de breaslă devenită model pentru lumea artistică. I-a dat un prestigiu internaţional prin activitatea lui personală şi prin aceea a colaboratorilor. A răsfrânt asupra întregii comunităţi a teatrului românesc propria sa strălucire de artist şi de reprezentant de elită al breslei. A fost un excepţional ministru al culturii, competent, activ, eficient, devotat interesului naţional. A fost curajos şi tenace. Convins că libertatea de a spune adevărul este unul dintre puţinele câştiguri ale Revoluţiei, nu s-a sfiit niciodată să discute deschis lucrurile sensibile şi să-i îndemne şi pe alţii să facă la fel. A avut o remarcabilă forţă interioară cu care s-a protejat de atacuri, nedând replică nici la jigniri mărunte, dar nici la cabale, convins că ele se sting din propria lor sterilitate, zădărnicie, reavoinţă. Credea în corectitudine şi în victoria ei. Credea în Dumnezeu şi în izbânda binelui. S-a identificat cu interesul comun și, deși a fost extrem de dezamăgit de toate disfuncţiile, mizeriile, afacerile murdare, semnele decăderii şi necinstei, nu a abandonat propria sa stăruinţă de a a merge până la capăt în ceea ce putea să realizeze. Când se angaja în ceva se implica prin toată fiinţa şi cu toată puterea.
A fost un excepţional actor, regizor, director de teatru, sprijinitor al tinerilor artişti. A avut întotdeauna o deschidere specială pentru ei, dorind să-i promoveze, să-i impulsioneze, să-i călăuzească să aspire la cultură, măiestrie, temeinicie profesională. După cum a avut întotdeauna grija de a oferi actorilor maturi şi în vârstă condiţiile şi prilejul de a crea după impulsul şi dorinţa lor interioară. A dorit ca artiştii seniori să aibă un trai decent, să fie feriţi de umilinţa sărăciei, uitării și desconsiderării. A urmărit ca profesioniştii de teatru să fie respectaţi după valoarea şi aspiraţiile lor. A realizat pentru ei, împreună cu echipa sa, lucruri fără precedent.

Plecarea lui Ion Caramitru lasă un gol imens ale cărui proporţii şi semnificaţii se vor vedea în timp. Abia atunci se va contura amplitudinea personalităţii sale, dimensiunile ei neobişnuite. Abia atunci se va releva dimensiunea reală a pierderii noastre…

Dumnezeu să-i dea lumină, pace, odihnă, după frumuseţea sufletului său şi după toate realizările pe care le-a înfăptuit!

Iar nouă, puterea de a le păstra şi a le duce mai departe.

SENATUL UNITER
Radu Afrim, Felix Alexa, Puiu Antemir, Miklós Bács, Emil Boroghină, Dragoş Buhagiar, Adi Carauleanu, Ana Ciontea, Marina Constantinescu, Aura Corbeanu, Alice Georgescu, George Mihăiţă, Virginia Mirea, Doina Modola, Viorica Petrovici, Victor Rebengiuc, Gábor Tompa, Vlad Zamfirescu.

6 septembrie 2021