24 noiembrie 2024 17:25

Asociația părinților elevilor Liceului Teoretic “Callatis” – organizator al evenimentului de programare și ecologie “Salvați Marea Neagră!” 2021

Evenimentul online “Salvați Marea Neagră!” https://meet-and-code.org/ro/ro/event-show/7273, desfășurat în perioada 04.10.2021 – 06.10.2021, și-a propus să dezvolte abilităţile de utilizare a calculatorului, dar şi să promoveze practicile ecologice ale elevilor Liceului Teoretic „Callatis” Mangalia.

Grupul țintă a fost format din elevii cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani,  care au fost încurajați  să se implice în activitățile practice de programare prin realizarea unor proiecte în Scratch, scopul fiind de a trage un semnal de alarmă cu privire la poluarea Mării Negre. 

 

#meetandcode #codeEU #SAP4Good #AsociatiaTechsoup

Evenimentul online“Salvați Marea Neagră!”  este finanțat cu ajutorul programului Meet and Code (https://www.meet-and-code.org/) susținut la nivel european de compania de software SAP. Meet and Code 2021 este coordonat de Haus des Stiftens gGmbH și rețeaua TechSoup Europe în 35 de țări europene și susține, pentru al 5-lea an consecutiv, evenimente de tehnologie și programare aliniate cu misiunea inițiativei Comisiei Europene: Europe Code Week.

 

În România, programul Meet and Code este coordonat de Asociația Techsoup. Din 2010, Asociația Techsoup (https://www.asociatiatechsoup.ro) creează și oferă resurse IT și experiențe de învățare a tehnologiei pentru organizații nonprofit, tineri și profesori. Asociația Techsoup este câștigătoare a premiului Digital Skills for Education din cadrul European Digital Skills Awards în 2017, competiție organizată de Comisia Europeană.

 

Activitatea s-a desfășurat în două sesiuni online. În prima sesiune s-au prezentat noțiunile de programare vizuală, cu ajutorul  blocurilor de instrucțiuni, cu personaje și scene, în Scratch, precum și partajarea proiectelor pe platformă. Elevii s-au conectat la eveniment  cu ajutorul aplicației Google Meet.

Facilitatorii evenimentului au prezentat noțiunile teoretice din programarea vizuală și au oferit exemple multiple pentru înțelegerea acestora. Totodată, a fost supusă atenției elevilor și problematica protejării mediului înconjurător, în special a ecosistemului Mării Negre, care se degradează continuu din cauza surselor de poluare.

Participanții au folosit aplicația online  https://scratch.mit.edu/  și extensii precum pen, text to speech, translate, music, pentru a putea realiza proiecte, punând în practică noțiunile asimilate. La finalul activităților, elevii au realizat câte un proiect în Scratch cu tema Salvați Marea Neagră!, în care au utilizat noțiunile înțelese de ei printr-un joc, poveste etc. Au fost încurajați să prezinte propriile scene și personaje, punând în evidență latura creativă și artistică.

    În cea de a doua sesiune elevii și-au susținut proiectele, activitatea încheindu-se cu dezbateri și concluzii. 

Evenimentul a fost coordonat de doamnele profesoare de informatică Popa Gabriela Maria și Magaz Georgeta, partenerul evenimentului fiind Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia.