24 noiembrie 2024 13:48

“Callatis Fight Club” Mangalia şi-a îmbogăţit palmaresul cu încă cinci medalii la Jiu Jitsu Brazilian

Sâmbătă, 27.11.2021, Ministerul Tineretului şi Sportului a organizat la Tecuci “Campionatul Naţional de Brazilian Jiu Jitsu”. 

Cu această ocazie, “Callatis Fight Club” din Mangalia a participat cu 3 sportivi la cele 2 probe de Gi (cu kimonou) şi NoGi (fara kimonou). 

Potrivit antrenorului George Trandafirescu, “sportivii au avut o evolutie bună şi au reuşit să aducă, la Mangalia, o medalie de aur şi 4 de argint, după cum urmează:

Aur – Orlando Dobrescu  – NoGi  – 63 kg;

 

Argint: 

Andrei Trache – Gi  – 80 kg;

Andrei Trache – NoGi – 80 kg;

 Alexandru Juravle – NoGi – 80 kg.

 

Ne bucurăm că Ministerul Tineretului şi Sportului a putut organiza această competiţie de Jiu Jitsu Brazilian în condiţii de siguranţă, având în vedere măsurile restrictive. A fost un concurs cu un nivel tehnic ridicat, la care au participat sportivi din toată ţara, cu vârsta de minimum 16 ani. 

Îi felicit, pe această cale, pe sportivii noştri, care au lăsat deoparte oboseala din cauza drumului lung, au reuşit să se concentreze şi au luptat foarte bine în două probe în decursul aceleiaşi zile. Datorită lor, la Mangalia au ajuns încă 5 medalii”, a declarat, pentru „Editia de Sud”, antrenorul clubului, George Trandafirescu.