20 aprilie 2024

Bogdan Maganu a câştigat, definitiv, procesul cu Ministerul Sănătăţii: se poate reîntoarce, imediat, pe postul de manager al Sanatoriului Balnear Mangalia!

Fostul manager al Sanatoriului Balnear Mangalia, Bogdan Maganu, a câştigat, definitiv, procesul împotriva deciziei Ministerului Sănătăţii nr.1896/22.09.2020 privind numirea lui Lucian Nichita în funcţia de manager interimar al Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia.

Astfel, potrivit deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, „Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Maganu Bogdan împotriva sentinţei nr.80 din 19 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Casează, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând: Admite capătul de cerere formulat de reclamantul Maganu Bogdan, privind obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la plata de despăgubiri constând în salariile cuvenite funcţiei de manager pe perioada începând cu data emiterii ordinului contestat – 22.09.2020, până la efectiva numire în funcţie. Menţine celelalte dispoziţii. Respinge recursurile formulate de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii şi recurentul-intervenient Nichita Lucian împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2021.”

Bogdan Maganu a câştigat concursul pentru funcţia de manager al SBRM în vara anului trecut însă, în locul numirii sale, Ministerul Sănătăţii a decis ca Lucian Nichita, şeful Casei de Cultură Mangalia, să vină pe postul cu pricina. Deşi numirea lui Lucian Nichita a fost declarată, de Curtea de Apel Constanţa, ca fiind nelegală, a fost nevoie de decizia Inaltei Curţi ca ilegalitatea să fie înlăturată, în cele din urmă.

 

Sentinţele de la Curtea de Apel Constanţa….

19.04.2021
Ora estimata: 12:00
Complet: C14 FOND CONTINUITATE
Tip solutie: Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Sent.civ.nr.80/19.04.2021 Admite acţiunea în parte. Anulează Ordinul Ministrului Sănătăţii nr.1896/22.09.2020 privind numirea domnului Nichita Lucian în funcţia de manager interimar al Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia. Obligă Ministerul Sănătăţii să emită ordinul de numire a domnului Maganu Bogdan în funcţia de manager al Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia. Respinge cererea de obligare a pârâtului Ministerul Sănătăţii la plata de despăgubiri constând în salariile cuvenite funcţiei de manager, ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 19.04.2021. Red.jud.RP/gref.CG
Document: Hotarâre  80/2021  19.04.2021
13.10.2021
Ora estimata: 13:00
Complet: C11 FOND
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Hot. Admite, în parte, acţiunea. Dispune anularea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 263/01.04.2021 ca nelegal. Respinge pretenţia reprezentată de suspendarea efectelor aceluiaşi act administrativ, ca rămasă fără obiect. Obligă pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 50 lei reprezentate de plata taxei de timbru. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 oct. 2021 Red.jud. CR- gref. AA
Document: Hotarâre  200/2021  13.10.2021
… şi decizia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie